Încurajat de „primari PSD”, Gheorghe Falcă, primarul Aradului, va sesiza Avocatul Poporului cu privire la modificările fiscale

Publicat: 14 11. 2017, 17:28
Actualizat: 15 11. 2017, 10:45

Primarul Aradului și președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că va depune o sesizare la Avocatul Poporului în legătură cu modificările fiscale.

„Este singura soluție, municipiul Arad pierde 16 milioane de euro în acest an. Vom depune sesizarea la Avocatul Poporului în momentul în care se finalizează discuția pe care o avem cu avocații. Vrem să depunem fiecare administrație câte o sesizare pentru a-l convinge pe Avocatul Poporului să transmită această sesizare Curții Constituționale. Vă pot confirma că foarte mulți primari PSD comunică cu noi, încurajându-ne să facem aceste gesturi, pentru că și ei sunt afectați, doar că le este mai greu să vorbească”, a afirmat Gheorghe Falcă.

Primarul Aradului a adăugat că Ordonanța de Urgență de modificare a Codului Fiscal, adoptată săptămâna trecută, încalcă două „mari principii”.

„Din cauza acestei ordonanțe, comunitățile locale pierd între 28 și 40% din venituri. Lucrul acesta este incalificabil, pentru că este un atac la cetățenii comunităților respective. Ne întoarce cu zece ani în urmă, în timp ce municipalitățile au deja proiecte bine definite. Este nevoie de bani pentru cofinanțarea fondurilor europene, iar această ordonanță încalcă două mari principii: 1 – nu există urgență pe direcția de a reduce veniturile, 2 – conform și a Constituției și a legilor atât românești cât și europene, administrațiile centrale, atunci când introduc anumite servicii, obligații pentru primării, trebuie să compenseze cu sume financiare realizarea acelor obligații”, a explicat Gheorghe Falcă.

Primarul Aradului a afirmat că OUG de modificare a Codului Fiscal reduce „drastic veniturile” și că nu înțelege de ce a fost adoptată.

„Prin această ordonanță, de fapt, ne rămân toate obligațiile din punctul de vedere al serviciilor publice față de cetățeni, din punctul de vedere al dezvoltării comunităților. În schimb, se reduc veniturile drastic. Noi facem eforturi foarte mari să aducem bani europeni în țară. Într-un mandat de șapte ani, 2014 – 2020, într-o comunitate cum este Aradul, vin direct cam 50 de milioane de euro, iar Guvernul României ia în trei ani 50 de milioane de euro. Nu înțelegem de ce au făcut acest gest, pe cine ajută cu acest gest, pentru că dezvoltările localităților sunt compromise, în acest moment”, a conchis Gheorghe Falcă.

Marți dimineață, și Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, declara, pentru MEDIAFAX, că instituția pe care o conduce va ataca în instanță Codul Fiscal.

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, ordonanța de urgență prin care este modificat Codul Fiscal, prevederile urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018. Ordonanța de urgență modifică și completează Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal și prevede mutarea CAS de la angajator la salariat cu reducerea cotei totale de contribuții sociale de la 39,25% la 37,25%, splitarea plății TVA, ridicarea plafonului pentru microîntreprinderi la un milion de euro și instituirea contribuției asiguratoare pentru muncă de 2,25% din fondul de salarii, dar și scăderea de la 16% la 10% a impozitului pe venituri și creșterea salariului minim pe economie de la 1.450 la 1.900 de lei .