Iohannis promite SRI „o reformă legislativă”

Publicat: 29 03. 2016, 20:39
Actualizat: 11 10. 2016, 11:54

„Am vorbit și despre restanțele pe care le avem în materie de legislație. Mă refer aici atât la reluarea discuției cu privire la legislația din domeniul securității cibernetice, cât și la ansamblul reglementărilor în domeniul securității naționale. Absența unei legislații coerente, unitare și actualizate în materie de securitate națională rămâne o temă sensibilă. Avem nevoie de o reformă legislativă care necesită timp, dezbatere și coordonare. Dar nu mai poate întârzia”, a spus președintele Iohannis.

Președintele s-a referit și la problema transparenței și a credibilității publice a SRI. Președintele a menționat și că este nevoie de o colaborare între SRI și Comisia de control din Parlament, pentru ca astfel se pot asigura vizibilitatea și credibilitatea Serviciilor.

„Într-o societate democratică, controlul parlamentar eficient este esențial și poate să asigure premisele transparenței, colaborării între instituții și credibilității publice a Serviciului. O atitudine deschisă a SRI în raport cu Comisia de control parlamentar și cu societatea este semnalul că Serviciul respectă rigorile unui stat democratic si acționează in acord cu principiile sale. Într-o democrație consolidată, politicile și strategiile de securitate trebuie să beneficieze de un cadru de dezbatere și susținere la nivelul societății”, a explicat președintele.

Iohannis a ținut să menționeze că SRI se bucură de un grad mare de încredere din partea populației.”Gradul de încredere de care se bucură din partea cetățenilor României este mare. România este o țară sigură scutită de incidente de securitate și terorism. Am mulțumit celor care lucrează în SRI pentru că au asigurat securitatea cetățenilor României”, a mai spus Klaus Iohannis.