Iohannis: UE nu este un pacient cronic, ci este o reușită

Publicat: 17 09. 2016, 08:14

„Cred că putem să tragem o concluzie foarte importantă. Cu toate aceste crize Uniunea nu este un pacient cronic, ci este o reușită. Am discutat despre câte dosare sau câte chestiuni europene sunt în curs de rezolvare sau rezolvate și din dosarele care sunt în discuție și au fost în ultimele luni în discuție cam 90 la sută sunt rezolvate sau în curs de rezolvare pozitivă. Doar 10 la sută sunt încă >, adică așteaptă soluții. Și e bine să spunem aceste lucruri. De prea multe ori noi ne concentrăm doar pe probleme și se creează pe cetățeanul european impresia că Uniunea este un eșec. Nu, Uniunea este o reușită. Toate țările au problemele lor. Și Uniunea are problemele ei și de asta ne întâlnim, ca să le rezolvăm”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la finalul reuniunii.

Președintele a insistat pe ideea de unitate la nivelul statelor membre, după ieșirea Marii Britanii din Uniune: „Vreau să fac o remarcă legată de Brexit, este o chestiune care ne preocupă, dar important pentru noi nu este de face Marea Britanie, asta e treaba Marii Britanii, care a hotărât din păcate să părăsescă Uniunea. Ceea ce ne preocupă pe noi este ce facem noi, cei 27, în continuare și probabil cea mai important concluzie din discuțiile și din consiliul trecut și din acest consiliu este că vrem să rămânem împreună, vrem să facem Uniunea mai puternică și mai performantă”.

Șeful statului a mai spus că în cadrul summit-ului s-a pus accent pe creionarea unui > privind strategia pentru viitorul UE, cu accent pe problema migrației, problema securității granițelor externe ale Uniunii, și pe problema șomajului, mai ales în rândul tinerilor. El a precizat că s-a început un proces de reflecție privind strategia UE, care va continua, urmând să aibă loc un nou summit informal la Malta, la sfârșitul anului, iar toate acesta discuții vor aduce o nouă viziune ce va fi aprobată în martie 2017, când se vor sărbători 60 de ani de la Tratatul de la Roma.