Iohannis: Unirea cu Barasabia este posibilă, dar nu în viitorul apropiat

Publicat: 09 11. 2016, 23:52
Actualizat: 10 11. 2016, 08:30

” Această temă este una care mi-e foarte dragă, cu toate că majoritatea analiștilor nu mă identifică ca un politician care are aplecare spre Moldova sau spre politica față de Moldova, dar am. (…) Eu cred că o unire cu Barasabia este posibilă, dar în același timp nu cred că este posibilă în viitorul apropiat. Pentru a face in proiectul unirii unul de succes trebuie să fie întrunit câteva condiții preliminare”, a afirmat președintele, solicitat să comenteze posibilitatea unirii în cadrul unei discuții cu studenți ai facultăților de științe politice din Capitală.

Klaus Iohannis a subliniat că în primul rând trebuie ca românii să își dorească așa ceva, în al doilea rând trebuie ca și oamenii din Moldova să vrea, iar în al treilea rând nici România și nici Republica Moldova nu trebuie să mai aibă dispute pe propriul teritoriu care sunt jurisdicție internațională.

”După ce rezolvăm aceste chestiuni și Moldova devine mai solidă instituțional și democatic este foarte posibil ca un astfel de proiect să înceapă și să fie încununat de succes, dar fără a avea condițiile minimale îndeplinite rămâne un deziderat frumos”, a spus el.

Întrebat cum ar trebui să se poziționeze România în situația în care în Republica Moldova alegerile vor fi câștigate de Igor Dodon, în contextul declarațiilor anti-europene ale acestuia, Iohannis a apreciat că alegerea aparține moldovenilor, iar ”când vine vorba despre alegeri poporul întotdeauna are dreptate”.

”Pe de altă parte România și Moldova au o relație foarte strânsă, specială (…) avem multă istorie comună, multă istorie comună și cred că o să avem în continuare și un viitor comun. Suntem vecini, avem atâtea lucruri în comun încât trebuie să vedem cu reușim să facem ceva serios prin această relație. (…) Au fost nenumărate mișcări, eu le-am numit cvasi-unioniste, care au clamat că vor să ajute unificarea, dar, în realitate, vedem acum, la alegeri, că multe din ele și multe din aceste acțiuni n-au făcut decât să îndepărteze moldovenii de România, nu au făcut decât să îi enerveze pe moldoveni.”, a adăugat șeful statului.

Președintele a criticat faptul că intervenția României în Republica Moldova din 1990 până în prezent a fost ”cel puțin ineficientă”.

”S-au creat și cu ajutorul politicienilor din România partide pro-europene care chiar au ajuns la guvernare, dar am ajuns într-un punct în care aceste formațiuni pro-europene nu prea mai găsesc suficienți alegători (…)Concluzia este că în ultimii ani de foarte multe ori în loc să ajutăm Moldova, instituțiile moldovenești, partidele moldovenești, am ajutat persoane din Moldova, ori acele persoane câteodată au avut rezultate bune, câteodată au dus anumite proiecte politice în derizoriu”, a conchis Iohannis.