Ion Cristoiu: PSD, 2018 – 2019. Două Congrese, doi lideri, aceeași sală, aceleași pupături

Publicat: 02 07. 2019, 15:40

Redăm integral „Gîndul lui Cristoiu de marți, 2 iulie 2019″:

„PSD, 2018- 2019. Două Congrese, doi Lideri, aceeași sală, aceleași pupături

Reportajul meu de la Congresul Extraordinar al PSD de la Sala Palatului consemna un moment însemnat al reuniunii care m-a descumpănit prin faptul că, neavînd statura lui Păsări-Lăți-Lungilă din Harap Alb, nu puteam vedea din fundul sălii ce se petrecea acolo în față:

„Sala se ridică în picioare pe bubuitul melodiei Sîntem campioni, în engleză firește. De la locul meu nu văd cine a intrat în sală și se îndreaptă spre tribună. Spectacolul mediatic mă face să presupun că s-a întors Liviu Dragnea, venit cu tot cu iubită pentru a fi postată direct în prezidiu. Întreb pe cei din jur, delegați, firește, și aflu că e vorba de Viorica Dăncilă.

În sfîrșit, delegația în frunte cu Viorica Dăncilă, ajunge pe scenă, după un traseu lung de pupături.”
Am notat în carnețelul de reporter numele Viorica Dăncilă, după ce domnia sa a ajuns pe scenă și mi-am dat seama că persoana care străbătea sala, împărțind în drepta și-n stînga pupături, stînd de vorbă electoral cu diferiți delegați, îmbrățișîndu-se cu inși care pretindeau c-o cunosc, deși ea nu-i văzuse niciodată în viața ei, în sunetele electrizante ale melodiei Sîntem campioni (cei de la PSD, membrii noii echipe?) era noua șefă a Partidului.

Duminică după-amiaza, lucrînd împreună cu Adrian Sîrbu și Marian Ilie, șeful Fotoreporterilor de la Mediafax, la un album de fotografii semnificative pentru istoria postdecembristă, am văzut, surprinse de ochiul talentat al fotoreporterilor de la Mediafax ( lumea de azi crede că e suficient să ai un telefon mobil ca să faci poze interesante cînd ochiul de fotoreporter e din născare, ca orice altă notă a talentului de gazetar!), secvențe din drumul cu și printre pupături al Vioricăi Dăncilă către tribună, secvențe pe care eu, lipsit de statura de uriaș, n-am avut cum să le surprind din fundul sălii, oricît de tare m-am ridicat în vîrful picioarelor.

Ia te uită! am exclamat eu surprins de manevra cu drumul printre delegați, Viorica Dăncilă are inițiative electorale interesante.

Adrian Sîrbu și Marian Ilie au aruncat asupra mea o găleată cu apă rece zicînd:

Păi nu e nici o noutate. La fel a fost și anul trecut, în martie 2018, cînd același drum, tot cu și printre pupături, l-a făcut Liviu Dragnea.

Nu fusesem la Congresul din 10 martie 2018.

Nu fusesem invitat.

N-aveam cum să știu ceea ce colegii de la Mediafax mi-au demonstrat imediat prin punerea alături a fotografiilor făcute de ei anul trecut la Congresul lui Liviu Dragnea de fotografiile făcute acum, la Congresul Vioricăi Dăncilă.

Amabili, colegii de la Mediafax mi-au dat 10 fotografii de la Congresul din martie 2018 și 10 de la Congresul din iunie 2019.

N-are rost să le comentez. Ar însemna să vîr în ochi cititorilor mei o evidență vizibilă cu ochiul liber:
Nimic nou sub soare la PSD de la un Congres la altul.

S-a schimbat doar liderul.

Pupăturile au rămas.

Chiar și drumul prin sală”.