Karner: În contextul aderării la Air Schengen s-a decis un COMPROMIS. Există decizii cu privire la operațiuni FRONTEX în România

Publicat: 02 04. 2024, 13:12
Actualizat: 02 04. 2024, 13:17

Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a făcut marți la Viena, declarații de presă în urma întâlnirii cu omologul său român, Cătălin Predoiu, despre impactul și măsurile adoptate pentru „Schengen Air”. Oficialul austriac a declarat că măsura de returnare a cetățenilor către România și Bulgaria în primele luni ale acestui an a funcționat foarte bine. 

Reuniunea de astăzi subliniază colaborarea foarte bună și necesară între țările noastre pentru siguranța și securitatea cetățenilor noștri. Decizia de aderare este un pas foarte important în interesul cetățenilor noștri. În contextul aderării la Air Schengen s-a decis un compromis, au fost luate în acest context trei măsuri între țările noastre, dar și cu Comisia Europeană.

Ministrul austriac de interne a vorbit despre operațiuni FRONTEX în țara noastră

Aceste măsuri se referă la un sprijin mai substanțial din partea Comisiei Europene pentru protecșia frontierelor externe, un control riguros și mai pronunțat la frontierele terestre și lupta împotriva abuzului în contextul migrației și azilului. În contextul securizării frontierelor externe ale UE, există decizii cu privire la operațiuni FRONTEX în România.

Karner a ținut să mulțumească României pentru efortul depus pentru securizarea frontierelor.

O altă măsură vizează un sprijin financiar mai substanțial pentru Protecția frontierelor externe, aceasta a fost o solicitare comună țărilor noastre. Vreau să mulțumesc României pentru proiectele pilot pentru Protecția frontierelor externe demarate de România. Vreau să mulțumesc României și pentru munca extraordinară depusă, pentru securizarea frontierelor externe.

Cât despre returnarea cetățenilor din țări terțe, Karner recunoaște că au fost făcute progrese.

A doua a măsură stabilită în decembrie s-a referit la controlul frontierelor terestre care vor continua așa cum este cazul și alte opt state membre. A treia măsură se referă la returnarea cetățenilor din țări terțe, în special din Afganistan și Siria. În primele luni ale acestui an a  funcționat deja foarte bine, 90 de cetățeni în aceste țări au fost returnați către România și Bulgaria Acesta este un mesaj clar pentru traficanții de imigranți așa încât să înțeleagă că aceste proceduri vor avea loc în primul stat membru european în care un refugiat este înregistrat, a mai spus Karner.

 

CITEȘTE ȘI: