Kelemen, despre moțiune: Orice pierdere de vreme lasă senzația că opoziția nu vrea guvernarea

Publicat: 04 09. 2019, 14:08

„Este prima dată din 2017 până în prezent când o moțiune de cenzură poate trece fără vreo problemă. Cred că cei care au anunțat că depun moțiune de cenzură au pierdut deja o săptămână. Dacă mai pierd o săptămână s-ar putea să fie o surpriză mare, să existe o reorientare, fiindcă așa e în Parlamentul României de 30 de ani, așa e în politica românească și să se trezească că are majoritate Guvernul, are 233 de voturi la restructurare. Dacă există 233 de voturi pe partea Guvernului, nu vor exista 233 de voturi pe partea Opoziției.

Orice pierdere de vreme, temporizare a depunerii moțiunii de cenzură prin fel de fel de argumente, de pretexte, va lăsa senzația că nu se dorește preluarea guvernării de către opoziție. Nu e bine, pentru că în acest moment eu cred că ar fi un pas important să se găsească o nouă formulă de guvernare. Când se va hotărâ să se depună o moțiune de cenzură, vom veni și vom spune, așa cum am spus și săptămâna trecută că moțiunea de cenzură va avea voturile noastre”, a afirmat Kelemen Hunor, în Parlament.

Liderul UDMR a mai spus că a vorbit cu Ludovic Orban despre moțiune și i-a transmis că UDMR nu are condiții.

„M-a sunat Ludovic Orban săptămâna trecută să ne vedem. Ne-am întâlnit în această dimineață. Nu avem condiții. Am discutat, el a spus cum vede lucrurile, noi am spus că e o pierdere inutilă de vreme. A fost o discuție normală. Am făcut o analiză, nu există condiții, presiuni, noi așteptăm. (…) Acea solicitare este valabilă în continuare. Liberalii au anunțat încă din iunie că au o decizie luată în forurile de conducere și domnul Orban este propunerea lor pentru funcția de prim-ministru în cazul în care se va întâmpla”, a precizat Hunor.

Întrebat dacă îl va susține pe Ludovic Orban pentru funcția de prim-ministru, Kelemen Hunor a răspuns că „despre acest subiect vom discuta când va exista o motiune de cenzură”.