Kelemen Hunor anunță poziția UDMR pe moțiunea de cenzură. Lovitură în plin pentru PSD!

Publicat: 31 08. 2020, 15:39

UDMR nu va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban inițiată de PSD, anunță liderul formațiunii, Kelemen Hunor. După ce acum câteva zile tunau și fulgerau la adresa guvernării liberale, acum „maghiarii” întorc foaia și spun că România are, de fapt, cel mai capabil Executiv din UE!

Într-o intervenție la Digi 24, Kelemen Hunor a dat șah mat planurilor PSD-iștilor, care și așa nu par convinși că vor să dărâme Guvernul Orban. Pe scurt, zice Hunor, UDMR va fi în sală la votul pe moțiune, dar se va abține!

„Am înțeles de la PSD că au majoritate fără noi, asta înseamnă că există și cvorum. Dacă ai majoritate, ai și cvorum. În ce privește moțiunea, e lupta pentru putere între PSD și PNL. Din aprilie până săptămâna trecută, în foarte multe situații, PNL și PSD sunt foarte apropiați. Merg împreună, mai ales când, ca să citez un contemporan, vine cineva cu cretinismul furatul Ardealului sau alte cretinisme, atunci ei sunt foarte rapizi. Merg înainte, se aruncă la vot, fac majorități. Azi trebuie să lăsăm să se descurce ei cu această moțiune”, a anunțat Kelemen Hunor.

Logica UDMR: nu votăm moțiunea ca să nu se victimizeze liberalii!

Liderul UDMR mai susține că, „într-un mod extrem de viclean, fiecare încearcă să ne atragă în acest război. Când vom ajunge la vot, vom spune prezent, dar nu vom vota, așa cum am mai făcut de câteva ori. Nu am numărat absenții de la UDMR, dar cred că 30 vor fi în momentul votului, vor spune prezent și că nu votează”.

Fără să intre în detalii, Kelemen Hunor admite că a discutat la telefon „cu toată lumea, și cu premierul, și cu Marcel Ciolacu, și cu Dan Barna. Vorbesc de fiecare dată cu fiecare lider care mă solicită sau îi caut eu pe ei. Toată lumea știe cum ne vom comporta în momentul votului (…) Acest guvern e al președintelui, așa spune el, așa știe toată lumea, e guvernul președintelui Iohannis. Ei nu au vrut să guverneze, au vrut doar să meargă și să organizeze alegeri anticipate, nu au avut program de guvernare, atunci totul este o improvizație”.

În concluzie, întrebat de ce nu votează pentru dărâmarea Guvernului PNL, președintele UDMR răspunde: „Dacă pică Guvernul, ei au o șansă uriașă de a se reinventa și se vor victimiza. E greu să dăm noi această șansă celor de la guvernare, de aceea nu vom participa la vot”.