Kelemen Hunor: Fabian Gyula favorit pentru a prelua funcția Avocatului Poporului

Publicat: 22 06. 2021, 23:35
Kelemen Hunor, / Sursă foto: Facebook

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că Fabian Gyula este candidatul Coaliţiei şi va avea majoritate în momentul în care va fi votat ca Avocat al Poporului în plenul Parlamentului, lunea viitoare, scrie Agerpres.

El a explicat că audierea lui Fabian Gyula va avea loc miercuri în Comisiile juridice reunite.

„Mâine va fi audierea candidatului la funcţia de Avocat al Poporului în Comisiile juridice reunite şi votul în plen se va da săptămâna viitoare la o altă şedinţă a plenului reunit. CNA la fel, săptămâna viitoare se va vota dacă mâine CNA îşi va alege preşedintele. (…) Este candidatul Coaliţiei (Fabian Gyula) şi va avea majoritate în momentul în care se va vota. Luni va fi o şedinţă şi se va vota. Există o decizie în Coaliţie legat de Radio, de CNA, de toate instituţiile. Nu le amestecăm”, a susținut Kelemen Hunor, la finalul şedinţei Coaliţiei de guvernare.

Liderul UDMR a spus că cei de la USR nu au vrut, la negocierile din Coaliţie, această funcţie: „Vreţi voi Avocatul Poporului? Luaţi-l! Nu au vrut. Mai mult nu pot să vă spun”.

Întrebat de ce candidatura lui Fabian Gyula nu a fost semnată de cei de la USR, el a răspuns: „Ei au avut astăzi o discuţie în forul lor de conducere şi trebuie să îi întrebaţi pe liderii lor, nu pe mine. Eu nu am nicio treabă cu discuţiile lor interne. Ei nu au zis niciodată că doresc Avocatul Poporului”.