Klaus Iohannis: Guvernanții au avut prioritate zero acapararea legii și a instituțiilor

Publicat: 08 10. 2019, 11:13

„În sectorul digital, România este astăzi o țară a paradoxurilor. În ultimul deceniu, industria IT&C a ajuns la 6% din PIB. Valoarea actuală a pieței autohtone de profil este de circa 4,5 miliarde de euro, iar capitalul uman include peste 140.000 de profesioniști angajați în domeniu. Cu toate acestea, digitalizarea economiei a rămas în urmă, în condițiile în care mai mult de o cincime dintre români nu au utilizat niciodată internetul și mai puțin de o treime are competențe digitale elementare, iar între zonele urbane și cele rurale decalajele digitale se adâncesc de la an la an”, a afirmat Klaus Iohannis, la evenimentul de lansare a proiectului „România TechNation”.

Șeful statului a adăugat că România are cea mai scăzută performanță din UE în domeniul serviciilor publice digitale.

„Avem, din păcate, cea mai scăzută performanță din Uniunea Europeană în privința serviciilor publice digitale, deși au trecut două decenii de când informatizarea administrației a fost declarată prioritate guvernamentală. Vă aflați aici numeroși reprezentanți ai mediului de afaceri și foarte mulți tineri implicați direct, în diferite forme, în inovare și în cercetare. Cunosc valoarea muncii și a ideilor dumneavoastră și știu că dumneavoastră sunteți motorul dezvoltării României ca națiune digitală”, a explicat Iohannis.

Președintele României a mai spus că inovarea tehnologică ar trebui să fie privită, într-o Românie normală, ca vârf de lance în dezvoltarea economică.

„Tocmai de aceea, mă aștept ca sprijinirea sectorului digital din România să se afle, cu titlu de prioritate zero, pe agenda oricărei guvernări. Din păcate, guvernanții din ultimii ani au avut ca prioritate zero acapararea legii și a instituțiilor, promovarea imposturii și asaltul asupra statului de drept, economiei de piață și bunei guvernări. Într-o Românie normală, inovarea tehnologică trebuie privită ca un vârf de lance în dezvoltarea economiei și a societății, atât prin liderii consacrați, cât și prin companiile intrate recent pe piață”, a precizat Klaus Iohannis.

„Transformarea digitală a statului nu este doar despre digitalizare, ci despre transformarea profundă a funcționării instituțiilor prin eficiență, integritate și transparență. În toate aceste privințe, guvernarea actuală a mers pe contrasens față de așteptările societății românești, arătând că este o guvernare paralelă cu nevoile de modernizare ale unei societăți de tip european, în secolul XXI”, a completat șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a participat, marți, la la evenimentul de lansare a proiectului „România TechNation”, care a avut loc la Universitatea Politehnică din București.