Klaus Iohannis s-a înscris oficial în cursa prezidențială, prezentând 2,2 milioane de semnături de susținere. De câte voturi are nevoie ca să devină președinte

Publicat: 20 09. 2014, 15:54
Actualizat: 01 11. 2014, 22:30

„Acum am intrat pe drumul drept spre președinția României, mulțumesc celor peste două milioane două sute de mii de alegători care au semnat pentru mine”, a spus Iohannis la ieșirea de la BEC.

Depunerea candidaturii s-a petrecut cu o oră întârziere față de ora programată inițial.

Președintele PDL Vasile Blaga a declarat că întârzierea s-a petrecut din cauza personalului BEC, care a dorit să verifice semnăturile „până la ultima”.

Contactat de MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț, a declarat că „întârzierea s-a datorat nerespectării deciziei numărul doi a BEC”. Decizia 2 a BEC menționează că la dosarul de candidatură depus pentru înregistrare „listele de susținători vor fi îndosariate, iar dosarele și filele din acestea numerotate”.