Lanț de demisii în USR. Încă un deputat a anunțat că părăsește formațiunea politică: „Din păcate, viziunea noastră despre un partid altfel este, astăzi, diferită”

Publicat: 19 08. 2020, 09:08

Deputatul Dan Rădulescu a anunțat că va demisiona din USR, mulțumindu-le colegilor de partid pentru colaborarea de până acum, dar menționând că viziunea lui politică este diferită de a lor.  

Deputatul prahovean a postat pe Facebook un mesaj, miercuri dimineață, prin care își anunță demisia. Cu toate acestea, Rădulescu îi asigură pe alegătorii prahoveni că va continua să lupte pentru un sistem de educație incluziv și performant.

Mesajul deputatului Dan Rădulescu

„Bună dimineața!

Vă anunț, pe această cale, decizia mea de a demisiona din Partidul Uniunea Salvați România.

Le mulțumesc colegilor mei de partid pentru colaborarea de până acum.

Din păcate, viziunea noastră despre un partid altfel este, astăzi, diferită.

Cred, însă, în continuare că, stradă cu stradă, putem şi trebuie să schimbăm România!

Îi asigur pe alegatorii din Prahova, precum și pe toți cei care mi-au acordat votul şi încrederea lor, că voi lupta în continuare pentru un sistem de învățământ incluziv şi performant, pentru dreptul nostru constituțional la un mediu sănătos, pentru oameni noi in politică și pentru o Romania în care, fără penali şi fără hoție, să ajungem departe!”, este mesajul deputatului Dan Rădulescu.

Demisia lui Adrian Nemeth Gherman

Demisia lui Rădulescu din USR nu este prima din această lună.

Adrian Nemeth Gherman și-a anunțat și el plecarea din partid, la începutul lui august.

„Dragi prieteni, anunț public că demisionez din USR și îmi retrag de asemenea candidatura pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș. Motivul acestei decizii este dezamăgirea mea fata de alianța USR-PLUS la nivelul județului Mureș. Nu mai suntem de mult «altfel». Doresc să vă mulțumesc celor care m-ați susțint și va cer scuze dacă v-am dezamăgit. In rest, sa-auzim de bine!”, scris Adrian Nemeth Gherman, într-o postare pe Facebook.

Demisia Ralucăi Amariei

De asemenea, Raluca Amariei, fosta președintă a filialei Sibiu și membră a Biroului Național USR, și-a anunțat demisia din formațiunea poltică.

„De mai multă vreme asist la agonia USR ca formaţiune politică credibilă pentru electoratul românesc. Am intrat în politică în 2016 împreună cu alți oameni care nu mai făcuseră politică. Am pornit într-o vară cu un partid care exista numai în București și în cîteva luni, prin implicarea entuziastă a membrilor noi din toată țara și din Diaspora am câștigat încrederea a peste 600 de mii de români, devenind al treilea partid din țară. Dar de-atunci ceva s-a defectat în USR. Nu ştiu ce mecanisme, ce mişcări, ce jocuri, ce «agende» au făcut ca partidul construit pe democrație, transparență și meritocrație să devină un fel de partid, unde se dictează şi se votează pe o singură voce, unde dialogul constructiv a fost înlocuit cu «cine nu e cu noi e împotriva noastră» şi unde vocile care denunță nereguli sau doar exprimă public păreri personale sunt reduse la tăcere ori, simplu, eliminate din partid”, a afirmat, printre altele, Raluca Amariei.