Lavinia Betea: STALIN fusese un strălucit seminarist. Chiar dacă și-a pierdut credința, cunoștea foarte bine valoarea religiei
Scriitoarea Lavinia Betea a venit în platoul emisiunii „Ai Aflat”, cu Ionuț Cristache. Aceasta a vorbit despre Iosif Stalin, precizând că dictatorul rus cunoștea foarte bine valoarea religiei.
„Stalin fusese un strălucit seminarist la Tbilisi. Ar fi urmat să fie preot ortodox și a fost, după datele scoase la iveală în ultimii ani, unul dintre cei mai buni elevi ai acestui seminar. Prin urmare, chiar dacă și-a pierdut credința și există o relatare: cum ar fi putut acești adolescenți, tot de politic ținând, să-și piardă credința, chiar dacă Stalin, spuneam, și-a pierdut credința, cunoștea foarte bine valoarea religiei. Cât de mult contează ce forță de coeziune poate să aibă religia. Faptul că aceasta energizează oamenii, speranțele într-o divinitate care judecă deasupra judecăților lumești, te face să suporți mai ușor greutățile și nedreptățile”, a spus Lavinia Betea, în emisiunea „Ai Aflat cu Ionuț Cristache”.
Scriitoarea a vorbit și despre comuniștii români.
„Gheorghiu-Dej, care, în momentul debutului în exercițiu puterii, este un om matur, care trecuse prin închisoare 11 ani, prin mari încercări de viață, a avut o anumită flexibilitate, mai mare decât aceea a lui Ceaușescu”, a încheiat Lavinia Betea.
Întreaga emisiune cu Lavinia Betea poate fi vizionată AICI:
AUTORUL RECOMANDĂ: