Legea prin care Voiculescu voia să-i tragă la răspundere pe miniștrii care dezinformează românii a fost respinsă

Publicat: 25 09. 2012, 15:09
Actualizat: 07 07. 2016, 08:56

Modificarea legii care prevede sancționarea miniștrilor care oferă Parlamentului și președintelui date false despre activitatea Guvernului, inițiată de Dan Voiculescu, a fost respinsă de Camera Deputaților, cu 65 de voturi „pentru”, 9 abțineri și 150 de voturi „împotrivă”. Președintele fondator al PC dorea completarea articolului 8 al Legii 115/1999, în sensul în care pedeapsa ar trebui aplicată și atunci când vreun membru al guvernului transmite publicului, cu rea-credință, date inexacte referitoare la evoluția economiei naționale pentru a ascunde rezultatele reale ale activității Guvernului.

Dan Voiculescu explica, în expunerea de motive, că deși principiul legii este unul corect, „formularea incompletă” face ca sancțiunea cu închisoare de la 2 la 12 ani să nu se aplice, tocmai pentru că nu acoperea și situația în care membrii Guvernului transmiteau informații false publicului. Potrivit fostului senator, publicul are dreptul să știe adevărul despre guvernarea țării, în condițiile în care deciziile oamenilor se bazează pe informațiile transmise de Guvern, iar niște date false i-ar face să ia decizii greșite.

Discuțiile despre acest proiect de lege, care dorea modificarea articolului 8 din Legea 115/1999 din cauza „formulării incomplete”, au stârnit nemulțumiri în rândul parlamentarilor. Dacă la primul vot președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a cerut respingerea proiectului de lege, deputatul PDL Petru Călian a intervenit, spunându-i lui Zgonea că a greșit procedura.

„Domnule președinte, mă scuzați, dar nu este regulamentară propunerea dumneavoastră. Trebuia să supuneți la vot aprobarea proiectului de lege și nu respingerea”, a declarat Călian, la pupitrul Camerei.

Deși și deputatul Marton Arpad i-a subliniat eroarea președintelui Zgonea, președintele Camerei a fost nevoit să-i cheme pe liderii de grup pentru consultări. După câteva minute, Valeriu Zgonea și-a recunoscut greșeala și a repetat votul.

Nici din a doua încercare proiectul de lege propus de Dan Voiculescu nu a avut mai mult succes, votul fiind pentru aprobarea lui, însă nu a primit decât 65 de voturi „pentru”, 9 abțineri și 150 „împotriva”.