Liberalul care cere, în clar, unirea Republicii Moldova cu România: Asta trebuie să fie politica noastră

Publicat: 25 03. 2018, 15:24

„Frați români, sunt aici, în mijlocul dumneavoastră, nu doar ca reprezentant al PNL al Brătienilor care au construit unirea, ci mai presus de politică, sunt aici ca un om care simte și trăiește românește, și face o politică a idealului Național. Astra trebuie să fie politica noastră, să fie trăirea noastră, să fie simțirea noastră, indiferent de unde suntem, indiferent din partea cui și indiferent ce opțiuni avem”, a declarat Gheorghe, la „Marea Adunare Centenară”, manifestație dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

Deputatul liberal a precizat că sufletul și simțirea românească este mai puternică decât orice prigoană.

„Acum 100 de ani, sub coroana Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, am dovedit că suntem români. În Europa nu pot exista două țări românești. Suntem un singur neam, avem o singură limbă, o singură tradiție și haideți să facem cu toții, să reparăm ceea ce au făcut alții rău, să reparăm tragedia istoriei, să fim din nou aproape. În Europa, vom fi din nou împreună. Unirea Moldovei dintre Prut și Nistru cu România de dincolo de Nistru însemnă libertate, înseamnă drepturi individuale, înseamnă bunăstare, înseamnă apărarea, protejarea și adevăratul respect acordat minorităților naționale. Unirea este viitorul. Eu, ca român, ca unionist, ca și creștin, ca deputat al Românei, îmi asum acest proiect al unirii și cred în unire și unirea se va face. Unirea este destinul generației noastre. Să nu mai așteptăm, fraților, să cerem unire. Ne-am întors, suntem aici, nimeni nu a putut să ne distrugă, nici Stalin, nici Hitler, să construim o Românie unică, mare și puternică în Europa”, a susținut Daniel Gheorghe.

Deși liderul PNL, Ludovic Orban, și-a anunțat prezența la eveniment, potrivit Unimedia, acesta nu a fost prezent.