Liberalul Dan Motreanu a demisionat din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților

Publicat: 29 09. 2015, 17:24

„Prin prezenta, subsemnatul Dan Ștefan Motreanu ales deputat în circumscripția electorală nr.12 Călărași, colegiul uninominal 3, vă anunț că demisionez din funcția de vicepreședinte al Camerei deputaților, începând cu data de 1 octombrie 2015”, se arată în cererea de demisie adresată Biroului Permanent al Camerei.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a precizat, marți, în plenul Parlamentului, răspunzând acuzațiilor lui Victor Ponta la adresa liberalilor, că are pe masă demisia liberalului Dan Motreanu.

DNA a anunțat luni că Dan Motreanu, vicepreședintele Camerei Deputaților, și fostul consilier prezidențial George Scutaru au fost trimiși în judecată pentru spălare de bani, în dosarul în care sunt acuzați că au primit 250.000 de euro, respectiv 170.000 de euro pentru finanțarea campaniei electorale din 2008.