Lider ALDE: Tot ce a rămas din Meleșcanu e o fantomă trădătoare care bântuie prin Parlament

Publicat: 14 09. 2019, 20:18

„Când a fost numit de Băsescu șef la SIE a trădat PNL. Acum, când PSD îi propune funcția de la Senat, trădează ALDE. Câtă lipsă de bun simț să ai încât să dai în judecată ALDE pentru că te-ai autoexclus din partid? Cum mai poti vorbi despre moralitate, principii?”, a scris Ionel Petre, sâmbătă, pe Facebook.

Liderul ALDE Dâmbovița a adăugat că „tot ce a rămas din domnul Meleșcanu, omul politic, din poziția pe care o avea în politică, este doar o fantomă trădătoare, care bântuie pe holurile Parlamentului în căutarea busolei politice. Numai că dl Meleșcanu a pierdut orice busolă și acționează în disperare la comanda PSD”.

Petre încheie postare cu un post scriptum în care spune că: „Trădare, numele tău e Meleșcanu. Și nu este de la vârstă”.

ALDE a transformat ședința informală de vineri în Biroul Politic Executiv, care a decis excluderea lui Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, Alexandru Băișanu și Ion Cupă din partid. Aceștia acceptaseră funcții în Guvern și Senat din partea PSD, după ce ALDE a decis să plece de a guvernare.

Toți patru au anunțat că vor contesta în instanță decizia excluderii lor din ALDE. Teodor Meleșcanu a afirmat, sâmbătă, că din Călin Popescu Tăriceanu nu a mai rămas decât o „umbră disperată”, un om speriat de ziua de mâine. Fostul ministru de Externe a precizat că nu va mai acorda atenție „unui expirat politic și a măruntei lui clici”.