Lider PSD: Întrebați-l pe Dragnea de ce nu au contat criteriile de integritate în selecția miniștrilor

Publicat: 26 01. 2018, 16:14

Întrebat de ce criteriile de integritate nu au fost o proritate în selecția miniștrilor, Oprișan a răspuns: „Nu știu, nu mă întrebați, întrebați-l pe domnul președinte Dragnea”.

El a arătat că a fost de acord cu noua structură a Guvernului.

„Am fost de acord cu structura propusă pentru că nu au fost alte propuneri din acest punct de vedere și dacă premierul desemnat a vrut, împreună cu conducerea partidului, această structură, trebuie să le dăm un cec în alb și să le urăm succes în activitate”, a spus Oprișan.

Chestionat dacă mai merită un cec alb Guvernul PSD-ALDE, Oprișan a precizat: „Evident că Guvernul PSD-ALDE merită în continuare un cec în alb. PSD e singurul partid care, dincolo de erorile nefericite din acest an, a făcut ceva concret pentru români”.