Liderul PNL Ludovic Orban: În timp ce Dăncilă se plimba cu elicopterul, milioane de români sunt blocați în trafic

Publicat: 19 08. 2019, 16:03

„În timp ce Dăncilă se plimba cu elicopterul prin țară, milioane de români sunt blocați în trafic pe orice traseu pe care vor sa se deplaseze în țară. Guvernul este iresponsabil pentru modul în care a tratat marile proiecte pe infrastructură. La ora actuală, niciun proiect major de infrastructură, indiferent că el este finanțat din fonduri europene sau beneficiază de altă formă de finanțare nu a fost lansat de actuala guvernare”, a declarat, luni, președintele PNL Ludovic Orban la finalul ședinței Biroului Executiv al partidului.

„Tragem un semnal de alarmă în ceasul al 12-lea. România riscă să piardă minim 10 miliarde de euro din banii europeni la care are dreptul în cadrul exercițiului financviar 2014-2020. Există riscul major ca nivelul absorbției pe acest al doilea exerițiu financiar bugetar să fie mai mic decât gradul de absorbție pe primul exercițiu financiar bugetar 2007-2013″, a mai spus Orban.

Liderul PNL a declarat că Guvernul „recunoaște” în rectificarea bugetară că nivelul absorbției fondurilor europene o să fie sub nivelul prognozat.

„La rectificare au recunoscut, scăzând veniturile care provin din decontările de la nivelul Comisiei Europene a fondurilor europene alocate pentru proiectele din România cu o sumă de peste 1 miliard”, a mai transmis Ludovic Orban.

Reacția vine în contextul în care Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că a mers cu elicopterul la Iași și că pentru a putea ajunge în fiecare județ trebuie să apeleze și la acest mijloc de transport. Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a precizat că elicopterul este plătit din fondurile partidului.