Lovitură grea pentru Tăriceanu | Trei membri ALDE, în negocieri pentru a intra în Guvern. Care este planul PSD pentru a evita restructuarea

Publicat: 11 09. 2019, 14:29

Prin urmare, deputați ALDE Ștefan-Alexandru Băișanu și Marian Cușca ar fi în cărți pentru Ministerul Energiei, respectiv Ministerul Mediul, iar senatorul ALDE Ionuț Sibinescu – ministrul pentru Relația cu Parlamentul, potrivit surselor citate.

În cazul în care cei trei acceptă portofoliile, atunci nu ar mai fi necesară restructurarea Guvernului în Parlament, au explicat sursele menționate.

ALDE a luat o decizie de a exclude pe oricine acceptă funcții în Guvern și Palament sau este sprijinit de un alt partid politic pentru funcții.

În acest context, liderul grupului senatorilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, miercuri în plen, că Teodor Meleșcanu își pierde calitatea de membru ALDE și membru în grupul senatorial, după ce a fsot ales la șefia Senatului, cu sprijinul PSD.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că, în cazul în care social-democrații vor decide să meargă pe varianta restructurării vor rămâne doar 19 ministere plus premierul, cu zece portofolii mai puține decât actuala structură.