Lucian Bode: „Raportul Corpului de control făcut la Jandarmerie a fost trimis la Parchetul Militar” (VIDEO)

Publicat: 27 01. 2022, 18:56
Actualizat: 27 01. 2022, 19:59

This browser does not support the video element.

Raportul Corpului de control al ministrului de Interne efectuat la Jandarmerie după ce participanţi la protestul AUR au forţat intrarea în curtea Parlamentului a fost trimis la Parchetul Militar, alături de multe anexe clasificate, informează Lucian Bode, ministrul de Interne.

„În urmă cu câteva zile s-a finalizat raportul Corpului de control al ministrului şi acest raport evidenţiază 3 direcţii de acţiune. 1- transmiterea constatărilor documentelor şi concluziilor corpului de control către parchetul militar Pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor ce se impun. Jandarmeria Română a colaborat în permanenţă cu instituţiile abilitate, să cerceteze astfel de fapte şi va răspunde de fiecare dată în mod transparent solicitărilor venite în acest sens. Fac menţiunea că acest raport are un număr semnificativ de anexe clasificate. Aceste anexe au fost trimise în integralitate, alături de raport evident către Parchetul militar care desfăşoară o anchetă acolo”, anunţă ministrul de Interne, Lucian Bode.

Acesta menționează că, potrivit documentului, se impune o reanalizare a măsurilor pentru întărirea securităţii Palatului Parlamentului.

„Cea de a 3-a direcţie despre care vorbeam la începutul intervenţiei – elaborarea unui plan de măsuri la nivelul Direcţiei Generale a Jandarmeriei Municipiului Bucureşti care să vizeze o analiză a modului de documentare, planificare, organizare şi desfăşurare a misiunilor de asigurare a ordinii publice, în special a celor în care se acţionează în sistem integrat. Acest plan va fi transmis pentru monitorizare către Inspectoratul General al Jandarmeriei române. Orice disfuncţionalitate de natură tactică trebuie temeinic analizată şi rapid remediată. Persistenţa lor, indiferent de zona în care se manifestă, vulnerabilizează instituţiile şi slăbeşte încrederea cetăţenilor în autoritatea statului”, conchide Bode.