Ludovic Orban, supărat după declarațiile lui Dan Barna, cu privire la Camera Deputaților. “Am convenit să comunicăm doar împreună!”

Publicat: 15 12. 2020, 16:37
Ludovic Orban, supărat după declarațiile lui Dan Barna, cu privire la Camera Deputaților. “Am convenit să comunicăm doar împreună!”

Ludovic Orban a răbufnit după ce Dan Barna, liderul USR PLUS, a propus ca președinții PNL, USR PLUS șI UDMR să devină vicepremieri, iar Cătălin Drulă să fie noul președinte al Camerei Deputaților.

Ludovic Orban îl acuză pe Dan Barna că a încălcat o convenție care prevedea ca lucrurile să nu fie comunicate în public separat, stabilită încă de la începutul negocierilor. Totodată, în presă ar fi trebuit să ajungă doar informații asupra cărora exista un acord dat de toate părțile implicate.

Am convenit în cursul primelor două zile de negocieri pe care le-am avut cu liderii USR-PLUS și UDMR să comunicăm doar împreună și doar acele lucruri asupra cărora am ajuns la un acord. Având în vedere faptul că înțelegerea noastră comună a fost să evităm comunicările individuale de poziții care nu au făcut obiectul consensului dintre liderii celor trei formațiuni, rămân consecvent acordului agreat cu ceilalți parteneri de discuție. Consider că orice propunere sau posibilă soluție menită să consolideze formarea viitoarei coaliții trebuie adusă pe masa discuțiilor și încurajez toți partenerii să rămână consecvenți acordului inițial”, a declarat Ludovic Orban.

Ludovic Orban, deranjat de declarațiile lui Dan Barna. Ce reacție a avut UDMR

Inclusiv liderii UDMR s-au arătat, marți, deranjați de declarațiile oferite reprezentanților mass-media de Dan Barna, co-președintele USR PLUS.

Nu ajută acest anunț al domnului Barna și nu ajută la stabilirea unei încrederi mai mari. Nu a existat o consultare pentru acest anunț. Este un anunț făcut prin presă. Într-o coaliție aceste lucruri se discută în interior. Nu se procedează în acest fel, nu se aruncă pe piață asemenea soluții fără să le discuți cu posibilii parteneri”, a declarat Cseke Attila, potrivit Antena 3.

Eu cred că o singură chestiune s-a urmărit aici, a încercat să își creeze o imagine publică de tu încerci să vii cu o soluție”, a mai spus senatorul UDMR.