Macovei: „Cu Munteanu, Bucureștiul ajunge în Iad”

Publicat: 16 04. 2016, 17:20

Întrebată unde ar ajunge Bucureștiul cu Marian Munteanu primar, în contextul în care l-a numit „anti-european” și „anti-american”, Monica Macovei a răspuns: „în iad”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Deci, nicăieri. Presupun că este un blat cu PSD și o să ne trezim cu doamna gospodină Firea și o să primim rețete de mâncare și prăjituri. Este o rușine o asemenea propunere. Nu are ce să facă pentru București domnul Munteanu, cum n-are ce să facă nici doamna Firea. Nu se pricep la administrație deloc. Pe lângă cum privesc ei viața și viața noastră de zi cu zi sau administrația. În afară de asta, Marian Munteanu nu poate duce România înspre progres. Nu o poate duce înspre progres și nici spre securitate. Noi avem nevoie de securitate, în acest moment, pentru că la est avem Moldova unde rușii sunt stăpâni (…) Avem Serbia care e foarte apropiată de Rusia. Avem Crimeea și, ca atare, avem nevoie de sprijin și de securitate, care vine de la NATO, unde cel mai important stat sunt SUA și trebuie să ținem de acest parteneriat special și de Uniunea Europeană”, a spus Macovei.

Aceasta a adăugat, fiind întrebată dacă poate să strice un primar de Capitală relațiile cu americanii și cu Uniunea Europeană, „că oricine poate strica, cine știe ce declarație o să facă”, iar orice declarație a unui om politic se consemnează de toate ambasadele și în câteva minute ajunge în toată lumea.

Macovei a adăugat că nu spune că Marian Munteanu va strica, însă „va da de lucru mult mai mult și inutil”, iar, atâta timp cât este candidatul PNL, americanii se vor întreba dacă „și PNL gândește la fel, dacă l-a propus pe acest candidat”.

Întrebată dacă, în opinia sa, Gabriela Firea va ieși primar, Macovei a răspuns că bucureștenii nu îl vor vota pe Munteanu, „foarte puțini și pe Firea, dar destul de mulți din cei care ies la vot”.

Monica Macovei a fost prezentă, sâmbătă, la lansarea candidaților M10 la alegerile locale din județul Alba.