Marcel Ciolacu dă vina pe Florin CÎȚU pentru datoria publică / „De la guvernarea domnului Cîţu. Acea ciumă roşie a lăsat datoria publică la 36%”

Publicat: 08 05. 2024, 16:08

This browser does not support the video element.

Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîțu, spune premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului afirmă că datoria publică va scădea la 48-49%, în decursul acestui an.

Marcel Ciolacu explică într-o conferință de presă la Buzău că fostul premier Cîțu a făcut împrumuturi de 200 de miliarde de lei, care ar fi dus la situația din prezent.

De la guvernarea domnului Cîţu, fiindcă atunci când a guvernat PSD, acea ciumă roşie a lăsat datoria publică la 36%. A venit domnul Cîţu care a făcut împrumuturi de 200 de miliarde de lei. Repet, 200 de miliarde de lei. Normal şi eu am credit la bancă şi dumneavoastră, primele rate ţi le pui mici, când trebuie să dai banii. Corect? Dacă vrei să îţi cumperi o locuinţă, te gândeşti că nu ţi-e suficientă locuinţa pe care o cumperi, trebuie să o şi mobilezi, trebuie să îi pui şi yală şi atunci îţi pui ratele mai mari după trei, patru ani. Aşa a făcut şi domnul Cîţu. A făcut 200 de miliarde lei datorii.

Întrebat cum s-a ajuns în guvernarea PSD-PNL ca datoria publică să depăşească 52% din PIB, Ciolacu aduce aminte și de coaliția PNL-USR-UDMR.

A venit domnul Orban, cu toate că nu a câștigat alegerile și niciunde în lume nu se întâmplă ca partidul care a câştigat alegerile să nu fie desemnat să aibă propunerea de premier, s-a făcut o coaliţie de dreapta care a funcţionat cred că vreo opt luni. Până când, cunoaştem toţi situaţia la care s-a ajuns.

Liderul PSD mai spune că situația este normală, întrucât „a fost un vârf de plăți” și transmite că nu va opri nicio investiție.

„A fost un vârf de plăţi şi este normal. (…) Eu nu o să stopez nicio investiţie în România şi vedeţi oriunde vă uitaţi, în orice comună, în orice municipiu, veţi vedea investiţii şi mai ales pe infrastructura mare, şi s-a creat un delay, fiindcă întâi cheltui foarte mult, pe urmă mi se întorc banii din taxe şi impozite. Am făcut un pic de ordine. Sper că domnul ministru să vină şi cu reorganizarea ANAF. Cu alte cuvinte, chiar avem un plan şi toţi colegii din Guvernul României.

CITEȘTE ȘI: