Marcel CIOLACU, despre patriotismul economic: „Ne-am inspirat și din acțiuni ale statului francez”

Publicat: 03 07. 2023, 11:00

Premierul Marcel Ciolacu dezvăluie că, atunci când a pus în programul de guvernare noţiuni-cheie precum Patriotismul Economic, s-a inspirat şi din acţiuni ale statului francez.

În context, liderul PSD a dat drept exemplu Programul de Relansare Economică, implementat de Administrația Macron.

Ciolacu: „M-am uitat de multe ori cu admirație și invidie la Franța”

Organizarea acestui forum economic este o uriașă oportunitate pentru mine și noul Guvern și o ilustrație a importanței parteneriatului strategic dintre România și Franța. Putem prezenta unor investitori mari, precum marile companii franceze cu proiecte majore în România, viziunea noastră pentru dezvoltarea economică a țării. E un format foarte eficient care permite miniștrilor un dialog direct cu importanți actori economici.

În ultimii doi ani, cu toate aceste crize succesive, m-am uitat de multe ori cu admirație și invidie la modul în care Franța își susține marea sa industrie națională. Și, când am pus în centrul programului de guvernare noțiuni-cheie precum Patriotismul Economic, ne-am inspirat și din acțiuni ale statului francez, precum Programul de Relansare Economică sau conceptul de autonomie strategică”, a declarat Marcel Ciolacu.

Primul-ministru a fost prezent la deschiderea oficială a Forumului de afaceri franco-român „Împreună pentru Europa. Mai puternică, mai verde şi mai sigură”.

Cu acest prilej, Ciolacu a transmis că nu se poate obține o creștere economică sustenabilă decât printr-un model bazat pe investiții publice masive în infrastructură, energie și industrie, în special cea agroalimentară.

Efortul nostru principal va fi cel de consolidare a lanțurilor valorice. Vineri (n.r. – 30 iunie), am aprobat în Guvern o schemă multianuală de 600 de milioane de euro pentru procesarea în industria agroalimentară. Vor urma scheme asemănătoare în zona materialelor de construcții și a energiilor verzi.

Ambiția noastră este să susținem firmele mici și mijlocii românești care să devină elemente solide în lanțuri valorice capabile să producă efecte de multiplicare economică la nivel regional.

Ne dorim și mai multe companii locale care să ajungă atât de performante încât să devină furnizori de prim rang pentru concerne precum Michelin, Dacia și Carrefour.

Vrem să folosim expertiza unor investitori de talia lui Engie sau Total care să ajute România să-și diversifice și multiplice proiectele în zone precum energiile regenerabile și eficiența energetică”, a adăugat premierul.

Planul lui Ciolacu legat de digitalizarea României

El precizează că Executivul este decis să joace „curajos cartea digitalizării accelerate a marilor infrastructuri publice”. „Aici, drumul corect este unul singur: să preluăm în mod organic din experiența unor actori economici de talia Orange, în telecomunicații, sau Atos, în IT, cu energia unor start-up-uri românești care au crescut impresionant în ultimii ani, companii precum FintechOS sau Druid. Sunt deja nume sonore lansate de România în avanpostul mondial din zona noilor tehnologii și mi se pare o eroare să nu profităm de acest potențial uriaș.

Trebuie să depășim cumva paradoxul acesta în care România este privită pe plan internațional drept un fel de Silicon Valley al Europei, dar noi, ca stat, nu transferăm acest potențial enorm în administrație. Ne dorim un sistem public digitalizat, eficient și prietenos cu contribuabilul.

Aud de la toți investitorii străini sau români că sunt îngrijorați de problema resursei umane, ca să nu mai vorbesc de bătălia crâncenă pentru angajați supercalificați. Știu că deficitul de talente este o problemă în toate economiile europene, iar aici trebuie să recunosc rolul esențial al marilor corporații franceze. Centre de excelență precum cel al Dacia Renault, și nu numai, reprezintă piloni strategici de stabilitate pentru a păstra marile talente în țara noastră”, a subliniat Marcel Ciolacu.

„Sunt convins că Franța, partenerul nostru strategic, ne va susține în continuare, cum a făcut-o întotdeauna când România a avut nevoie, iar istoria o probează din plin. De aceea, din toată inima, vă mulțumesc mult” – Marcel Ciolacu