Marcel CIOLACU: „Instituţia Prefectului, rol esenţial pentru bunul mers al lucrurilor”

Publicat: 02 04. 2024, 12:00
Actualizat: 02 04. 2024, 12:40

Cu prilejul Zilei Prefectului, prim-ministrul Marcel Ciolacu a adresat un mesaj în care a subliniat că prefecţii, subprefecţii şi funcţionarii din această instituţie sunt în prima linie şi lucrează în strânsă legătură cu Guvernul.

Totodată, premierul i-a îndemnat să-şi menţină „uşa şi ochii deschişi” către oameni pentru rezolvarea problemelor.

Ciolacu: „Le apreciez munca”

În legătură permanentă cu oamenii şi comunităţile locale, Instituţia Prefectului are un rol esenţial pentru bunul mers al lucrurilor în plan local.

Fie că avem de gestionat situaţii de urgenţă, de pus în aplicare programe şcolare, de asistenţă socială sau alte politici guvernamentale ori de pregătit scrutinuri electorale, prefecţii, subprefecţii şi funcţionarii ce lucrează în această instituţie sunt în prima linie şi lucrează în strânsă legătură cu Guvernul”, a afirmat Marcel Ciolacu într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Guvernului.

El le-a transmis reprezentanţilor Executivului în teritoriu succes în activitate şi, totodată, să rămână „atenţi şi receptivi” la problemele cetăţenilor.

Le apreciez munca şi le susţin activitatea!

Le amintesc, însă, că, de la Bucureşti sau din orice judeţ al ţării, guvernăm pentru cetăţeni, trebuie să fim atenţi şi receptivi la problemele lor, permanent deschişi să găsim soluţii.

Prefecţilor, subprefecţilor şi întregului personal care lucrează în cadrul Instituţiilor Prefectului le doresc mult succes şi le cer să-şi menţină uşa şi ochii deschişi către oameni!”, a completat Marcel Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, despre CANDIDAT comun cu PNL la prezidențiale: ,,Vom decide după 10 iunie dacă vom face o Alianță politică”