Marcel Ciolacu nu e de acord cu AMÂNAREA rotativei guvernamentale: „Nu suntem la talcioc și nu e nici tocmeală”

Publicat: 13 02. 2023, 16:22
Actualizat: 13 02. 2023, 17:11

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, respinge scenariul privind amânarea rotativei premierilor până la toamnă. Liderul PSD spune că există un acord politic care va fi respectat.

„Eu nu răspund la ceva neoficial. PSD împreună cu PNL au un acord politic pe care îl respectăm şi îl punem în aplicare. Cred că după 30 de ani au ajuns şi politicienii la o maturitate politică să respecte anumite acorduri. Este exclus, astfel nu mai facem rotativa. Nu suntem nici la talcioc, nu e nici tocmeală. Eu am avut discuția aceasta cu domnul premier să avem o abordare responsabilă asupra funcționării Guvernului și Parlamentului”, a spus preşedintele PSD.

Întebat dacă este convins că preşedintele Klaus Iohannis îl va numi premier, Ciolacu a răspuns că „nu există această temă pentru români. Această temă se vehiculează în lipsa altor teme sau altor răspunsuri ale oamenilor politici. Nu există această temă ca cineva să nu facă propunerea. Avem nişte discuţii, suntem nişte oameni de stat responsabili. (…) Este o analiză pe text. E la plural, nu la singurlar… să ieşim din această zonă de specualţii. Protocolul va fi respectat”.