Marcel Ciolacu primește vizita vicepremierului de la Chișinău / „România sprijină Moldova în avansarea reformelor”

Publicat: 06 02. 2024, 15:07
Actualizat: 06 02. 2024, 15:11

Premierul Marcel Ciolacu l-a primit la Palatul Victoria pe noul vicepremier și ministru de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, aflat în vizită de lucru în România.

Cei doi oficiali au discutat despre progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea recomandărilor Comisiei Europene pentru aderarea țării la familia europeană.

Marcel Ciolacu a reafirmat oficialului de la Chișinău că țara noastră sprijină Moldova în procesul de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană.

România va continua să sprijine Moldova în procesul de negociere a aderării la Uniunea Europeană. Suntem hotărâți să dezvoltăm împreună proiecte în folosul cetățenilor noștri, a transmis premierul Ciolacu. 


Vicepremierul Mihai Popșoi a comunicat că discuțiile au atins și acțiunile necesare pentru fluidizarea traficului transfrontalier.

I-am mulțumit premierului român pentru asistența financiară oferită țării noastre de-a lungul timpului pentru programe destinate îmbunătățirii accesului la servicii mai bune de apă și canalizare, pentru dotarea școlilor cu laboratoare de fizică, chimie și biologie, cât și pentru achiziția de microbuze și autobuze școlare, etc. De asemenea, am trecut în revistă acțiunile necesare pentru fluidizarea traficului transfrontalier, a transmis oficialul moldovean.

CITEȘTE ȘI: