Marcel Ciolacu, REACȚIE după negocierile privind războiul din Ucraina: Se poate ajunge la pace doar cu ajutorul partenerului strategic american
Premierul Marcel Ciolacu a comentat, joi, în deschiderea ședinței de Guvern, negocierile internaționale pentru pace în Ucraina, subliniind că obiectivul principal trebuie să fie o soluție justă și durabilă. Ciolacu a precizat, de asemenea, că „pacea poate fi atinsă doar cu sprijinul partenerului strategic american”.
„În final, o reacție pe cel mai important subiect mondial, negocierile pentru pace în Ucraina. Pentru mine și cred că pentru majoritatea românilor, importante nu sunt declarațiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ținta finală, o pace justă și durabilă în Ucraina. Și se poate ajunge la pace doar cu ajutorul partenerului strategic american”, a declarat Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.
Premierul a menționat că încheierea conflictului va contribui la scăderea prețurilor la energie și gaze, facilitând astfel o redresare economică la nivel european.
„Este vital apoi să participăm la reconstrucția Ucrainei. Este un proiect de peste 500 miliarde de Euro din care firmele noastre trebuie să câștige cât mai mult”, a punctat șeful Guvernului.
Delegaţiile americană şi rusă conduse de şefii diplomaţiilor, Marco Rubio şi Serghei Lavrov, au avut marţi la Riad o discuţie care a durat mai mult de patru ore, prima întâlnire la care SUA şi Rusia au abordat încheierea războiului din Ucraina.
”Secretarul de Stat american Marco Rubio și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au stabilit să desemneze echipe la cel mai înalt nivel pentru a iniția discuții despre oprirea războiului din Ucraina cât mai rapid posibil, printr-un acord durabil și acceptabil de către toate părțile”, a declarat Tammy Bruce, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, potrivit cotidianului Le Figaro.
CITEȘTE ȘI: