Mario Nawfal, după „raidurile în stil sovietic” la susținătorii lui Georgescu: „Președintele de drept al României, ARESTAT”

Publicat: 26 02. 2025, 13:40
Actualizat: 26 02. 2025, 18:06

„Sunt raiduri în stil sovietic, autorizate de judecători politizați, în timp ce autoritățile încearcă să blocheze candidatura lui Georgescu la alegerile prezidențiale din mai”, caracterizează Mario Nawfal perchezițiile desfășurate de procurori în mai multe județe.

„Astăzi, tocmai am fost informat că poliția română a luat cu asalt peste 50 de locuințe legate de susținătorii lui Călin Georgescu, târând familiile din paturi fără justă cauză”, scrie acesta pe rețeaua X.

„Familiile, inclusiv copiii, au fost aruncate pe străzi în timp ce ofițerii au jefuit casele, „căutând” (poate plantând?) pentru dovezi

Un susținător a fost interogat doar pentru un jurnal personal, întrebat: „De ce ai scris asta?”

Acesta menționează că „raidurile au loc la doar o zi după ce partidele de opoziție au depus o moțiune de cenzură împotriva coaliției de guvernământ din România, acuzând-o de corupție și trădare”.

„Președintele de drept al României, ARESTAT”

Acesta transmite live, pe contul său, știrile posturilor tv din România, referitoare la ridicarea din trafic a lui Georgescu.

Președintele de drept al României, arestat, scrie Nawfal, care publică un clip primit de la echipa de campanie a lui Georgescu.

„Mai jos este un filmuleț pe care tocmai l-am primit de la echipa lui Călin Georgescu, care arată că este arestat, cu 2,5 ore înainte de al doilea interviu și la mai puțin de o oră după apelul nostru”.

 

„Mario, poliția mă arestează”

Acesta povestește că a fost sunat de Georgescu și informat că „tocmai a fost arestat”, cu puțin timp înainte de realizarea unui nou interviu.

„Mă trezesc în această dimineață la vestea că toți susținătorii lui Călin (n.r. Georgescu) au fost percheziționați. Așa că îl sun imediat pe Călin pentru un interviu. Plănuiam să îl facem peste două ore și jumătate. Acum câteva secunde, mă sună și îmi spune că tocmai a fost arestat”, a scris influencerul Mario Nawfal.

Influencerul postează și mesajul audio pe care Georgescu i l-a lăsat.

„Bună, Mario. Merg la poliție direct de pe stradă. Și merg la tribunal. Avocații mei vor merge cu mine”, i-a transmis Georgescu lui Nawfal.

Călin Georgescu a fost oprit în trafic de polițiști și dus la Parchetul General pentru audieri. Acesta ar urma să fie audiat într-un dosar care are legătură cu finanțarea campaniei sale electorale de anul trecut, au precizat pentru Gândul surse judiciare.

CITEȘTE ȘI: