PSD i-a propus pe Marius Budăi și Bogdan Ivan pentru funcții de conducere în Camera Deputaților. Ce poziții ar urma să ocupe cei doi foști miniștri

Publicat: 26 10. 2026, 15:26

Marius Budăi ar urma să preia șefia Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, iar Bogdan Ivan ar urma să ocupe funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. Grupul parlamentar al PSD a transmis cele două propuneri Biroului Permanent, iar solicitările se află pe ordinea de zi a ședinței de luni, 26 octombrie.

Marius Budăi, fost ministru PSD al Muncii, ar urma să ocupe funcția de președinte al Comisiei de învățământ din Camera Deputaților. Șefia Comisiei de învățământ a rămas liberă, după ce Mihai Alexandru Ghigiu a plecat ca ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene.

 Loading ...

„Grupul parlamentar PSD din Camera Deputaților propune ca domnul deputat Budăi Marius-Constantin să ocupe funcția de membru și președinte al Comisiei pentru învățământ, în locul domnului deputat Ghigiu Alexandru-Mihai”, se arată în solicitarea făcută de PSD către Biroul Permanent al Camerei Deputaților.

Bogdan Ivan ar urma să devină vicepreședintele Camerei Deputaților

De asemenea, Bogdan Ivan, fost ministru PSD al Energiei, va fi instalat în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. Reamintim că Natalia Intotero și-a dat demisia din acest post, pentru a fi ministru al Mediului în Guvernul Luca Niculescu.

„Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, în urma demisiei doamnei deputat Intotero Natalia-Elena din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, nominalizarea Grupului Parlamentar PSD pentru această funcție este domnul deputat Ivan Bogdan-Gruia”, se menționează într-un alt document semnat de grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.