Marius Pieleanu: Rareș Bogdan e singurul dintre posibilii candidați PNL care îi poate pune probleme Gabrielei Firea

Publicat: 08 02. 2020, 22:34
Actualizat: 08 02. 2020, 22:49

PNL are un singur candidat care îi poate pune probleme Gabrielei Firea, în bătălia pentru Capitală, iar acela este Rareș Bogdan, este de părere sociologul Marius Pieleanu.

În mod evident, vorbind pe cifre, astăzi, doamna Firea are prima șansă, în raport cu lista oficială a celor care sunt principalii contracandidați în sondaje introduși ai liberalilor. În opinia mea, PNL nu poate avea decât un singur candidat care să îi pună probleme doamnei Firea, iar acela este Rareș Bogdan. Justificat sau nu, Rareș Bogdan se poziționează ca fiind unul dintre liderii cei mai importanți, ca favorabilitate, în poziția imediat următoare lui Klaus Iohannis, în ierarhia liberală”, a afirmat sociologul Marius Pieleanu, la Antena 3.

Faptul că există un precedent favorabil pentru Nicușor Dan, din păcate el nu are un partid care să îl susțină, pentru Vlad Voiculescu sau pentru alții, asta nu înseamnă că fiecare în parte va reuși într-o confruntare directă cu Gabriela Firea, să obțină un scor mai bun ca aceasta”, a mai spus Pieleanu.

Important de precizat este faptul că aceste estimări sunt raportate la realitatea din ziua de astăzi, când alegerile locale se fac într-un singur tur de scrutin.

În două tururi lucrurile se complică. Dreapta e mai numeroasă decât stânga în București”, a spus Marius Pieleanu, la Antena 3.