Măsura PSD care ține în frâu PREȚUL alimentelor de bază / Inflația la produsele alimentare a ajuns la numai 4,5%, fața de media generală, de 7,2%

Publicat: 15 03. 2024, 18:36

Datele publicate recent de INS confirma faptul ca Ordonanța plafonării adaosului la alimente introdusă de PSD, anul trecut, a stabilizat prețurile la alimentele din coșul zilnic.

Impactul Ordonanței plafonării adaosului la alimentele de baza se reflectă în reducerea nivelului inflației la categoria de produse alimentare și, implicit, contribuie la scăderea prețurilor pentru zona agro-alimentara.

Ca urmare a acestei măsuri a Guvernului Ciolacu, inflația la produsele alimentare a ajuns la numai 4,5%, fața de media generală, de 7,2%. Raportat la luna precedenta, s-a observat o scădere de aproape 20 de procente, de la 5,6%.

Înainte de implementarea masurilor Guvernului Ciolacu, produsele alimentare înregistrau o valoare mai mare a inflației, de până la 20%, comparativ cu produsele nealimentare și serviciile. În acest moment, decalajul intre zonele alimentare si nealimentare este de circa 4 ori mai mic.

Prețuri mai mici la alimente de bază

În ceea ce privește scăderea prețurilor, se observă ca acestea sunt semnificativ mai mici la alimentele de bază. Potrivit statisticilor, alimentele de baza cu adaos comercial plafonat sunt consumate de peste jumătate dintre români, comparativ cu luna iunie 2023, înainte de măsura luată la inițiativa PSD.

Este vorba despre făină (-31,2%), mălai (-26,3%), ulei (-17,4%), unt (-9,12%) sau zahăr (-7,83%).

Cifrele confirmă faptul ca măsura adoptată la mijlocul anului trecut și care expiră la finalul lunii martie, ar trebui menținută.

De altfel, aceasta este și propunerea Guvernului, premierul Marcel Ciolacu anunțând că PSD va propune, în scurt timp, o formula îmbunătățită. Intenția este de a se elabora o propunere legislativă, după modelul francez, de a plafona adaosul la produsele alimentare românești.

În acest mod, se va genera o concurență reală între producători și procesatori, astfel încât românii să poată avea acces la hrană mai ieftina și mai sănătoasă.

În plus, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, declara pe 20 februarie că are în lucru un nou mecanism care să se aplice pentru toate produsele agroalimentare disponibile pe piață, atât în sectorul retail, cât și în alte zone care nu sunt acoperite de retail.

La definirea acestuia, preciza Barbu, sunt luate în calcul concluziile consultărilor cu reprezentanții Ministerului Economiei, procesatori și retaileri. Se dorește astfel introducerea și menținerea unei game complete de produse de calitate și la prețuri accesibile atât în marile lanțuri comerciale, cât și în micile magazine, băcanii sau în piețe.

Reamintim că premierul Marcel Ciolacu spune că dorește continuarea măsurii de plafonare a adaosului comercial la o listă de alimente de bază, însă cu „o legislație clară”, cum este în Franța. 

CITEȘTE ȘI: