Mazare, despre aducerea lui Pendiuc la DNA: Știi cu cine te culci, dar nu știi cu cine te trezești

Publicat: 06 11. 2014, 14:29
Actualizat: 06 11. 2014, 18:30

„Știi cu cine te culci, dar nu știi cu cine te trezești”, a spus Radu Mazăre despre aducerea primarului Piteștiului, Tudor Pendiuc la DNA.

Pe de altă parte, el a mai spus, în legătură cu Nicușor Constantinescu, arestat în Turcia și adus în România, că nu a luat legătura cu acesta și că avocatul i-a spus că o să-l anunțe dacă acest lucru se poate.

„Deocamdată mă duc să-mi ridic niște fuste de caiac”, a adăugat Radu Mazăre.

Primarul municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, a fost adus, joi, la DNA central, pentru a fi audiat în dosarul de corupție, după ce anchetatorii au făcut percheziții la locuința acestuia și la instituția pe care o conduce.

Tudor Pendiuc a fost adus la Direcția Națională Anticorupție (DNA) cu o mașină, în jurul orei 12.40, acesta urmând să dea declarații în dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupție din perioada 2007-2014, privind acordarea unor contracte de achiziții publice, prejudiciul fiind de aproximativ un milion de euro.