Megastructură de conducere la PNL. Cum va arăta echipa lui Antonescu

Publicat: 21 02. 2013, 12:27
Actualizat: 06 07. 2016, 03:57

Liderii PNL s-au întâlnit în biroul lui Crin Antonescu de la Senat pentru a avea o ultimă discuție despre viitoare formulă de conducere a partidului.

Surse din partid au declarat pentru gândul că după viitorul Congres PNL va avea 31 de vicepreședinți, un prim-vicepreședinte, un secretar general plus președintele Crin Antonescu. De asemenea, la ședințele viitoarului Birou Politic Central vor participa șefi de Consilii Județene, liderii grupurilor parlamentare – care au automat rolul de vicepreședinte, foștii președinți ai PNL, dar și primari. Astfel, Călin Popescu Tăriceanu va putea activa în continuare ca membru al Biroului Politic Național.

O noutate pentru PNL o reprezintă faptul că secretarul general urmează să fie ales de Congres și nu desemnat ulterior de președintele partidului.

„Cetățenii care participă la alegerii, parlamentarii, construiesc această conducere”, a declarat Crin Antonescu.

Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, va deveni prim-vicepreședinte al PNL, secretar general va fi Eduard Hellvig, iar liderii de grup Dan Radu Rușanu (Camera Deputaților), Puiu Hașotti (Senat) și Norica Nicolai (Parlamentul European) devind automat vicepreședinți.

Vicepreședintele Relu Fenechiu se va ocupa de relația cu partidele, vicepreședintele Daniel Chițoiu de relația cu miniștrii și Guvernul, Dan Radu Rușanu de cea cu administrația locală, iar Norica Nicolai de cea cu Parlamentul European. Vor exista 16 vicepreședinți cu atribuții generale și 15 cu atribuții speciale.

Pe lista vicepreședinților se vor mai regăsi: Rareș Mănescu, Romeo Stavarache, Dan Motreanu, Sorin Frunzăverde, Cristian Bîgiu, Cristian Adomniței, Mircea Diaconu, Tudor Chiuariu, Varujan Vosganian, Radu Stroe, Mihai Voicu, Eugen Nicolăescu, Nini Săpunaru, Răducu Filipescu, Marius Nicoară, Florin Alexe, Nicolae Robu, Aristotel Căncescu, Ovidiu Silaghi, Marcel Vela, Mariana Câmpeanu, Florin Țurcanu, Mircea Moloț și Cornel Popa.

De asemenea, în conducerea PNL vor mai intra șefi de CJ care nu se regăsesc pe această listă, primari și parlamentari.

„În total Biroul Politic National al PNL poate avea peste 60 de membri”, au declarat pentru gândul surse din PNL.

Conducerea PNL urmează să fie aleasă la Congresul de vineri și sâmbătă.