Meleșcanu: Dosarul Roșia Montană, depus „ilegal” la UNESCO. Sunt vicii de procedură

Publicat: 02 09. 2017, 12:35

„Vreau să vă informez că dosarul a fost depus ilegal, cum știți cu toții. Deci nu a fost aprobat de premierul Cioloș, nici de Guvernul României, ci a fost trimis de către unul dintre miniștri. Deci din acest punct de vedere există niște vicii de procedură”, a spus Meleșcanu.

El a arătat că România are în acest moment o „mare problemă” cauzată de litigiul în care se află.

„Știu că pentru moment avem o mare problemă din cauza faptului că statul român este dat în judecată de către compania care deține acțiunile la Roșia Montană și ceea ce se cere ca daună e o sumă destul de importantă”, a spus Meleșcanu.

Întrebat dacă se poate retrage dosarul de la UNESCO, Meleșcanu a răspuns: „Trebuie să vedem cu adevărat ce anume trebuie protejat în zona Roșia Montană. În acea zonă oamenii trăiesc de pe urma mineritului. Trebuie îmbinată o politică de păstrare a patrimoniului, fără exagerări, și în același timp care să ne permită să exploatăm resursele. Trebuie să găsim o soluție ca România să nu plătească daune”.

Meleșcanu a mai spus că subiectul Roșia Montană ar putea fi discutat în ședința coaliției de guvernare, care se reunește în acest week-end la Mamaia.

Premierul Mihai Tudose a afirmat, marți seara, la România TV, că există posibilitatea ca România să nu mai poată exploata resursele minerale din zona Roșia Montană, în cazul în care UNESCO va finaliza procedura de declarare ca arie naturală protejată, procedură inițiată de către guvernul Cioloș.

„Poate îl întrebați și pe domnul Cioloș de ce în ianuarie, înainte să plece, toată zona a declarat-o arie protejată natural și a trimis hârtiile pe la UNESCO. Adică nu mai sapi o gropiță acolo nici să sapi după râme, că e arie protejată. De ce a făcut-o, nu știu”, a spus Tudose.

Potrivit premierului, anularea la UNESCO a procedurii inițiate de către guvernul Cioloș este dificilă. „E greu până te acceptă, dar după ce te-au acceptat, e aproape imposibil să te retragi”, a explicat Tudose.

„Vom încerca să retragem, să scriem că nu ne mai menținem punctul de vedere, punându-ne într-o situație absolut ciudată față de organele internaționale de profil. Dacă lucrurile rămân definitive, s-a închis. Acolo sunt zăcămintele noastre. Putea să o declare protejată pe la noi prin casă, iar noi o protejam, noi o deprotejam – puteam să spunem că acolo trăiește ultima specie de libelulă și apoi constatam că libelula nu mai e și nu a lăsat moștenitori. Nu cred în coincidențe”, a mai spus Mihai Tudose.

În replică, senatorul USR Vlad Alexandrescu a declarat, miercuri, că asocierea, de către premierului Mihai Tudose, a clasării UNESCO cu imposibilitatea exploatării aurifere la Roșia Montană reprezintă o minciună, el apreciind că acesta ar trebui poreclit „premierul libelulă” din cauza declarațiilor sale.

El a precizat că Roșia Montană a fost integrată în lista monumentelor istorice de categorie A din decembrie 2015, iar ulterior a fost înaintat acest dosar pe lista indicativă pentru UNESCO, dosarul fiind depus de Corina Șuteu, în guvernarea Cioloș.