Mesajul lui Iohannis pentru sindicaliști: „Cei care v-au dat cu o mână înainte de alegeri v-au luat înapoi cu două”

Publicat: 01 11. 2016, 17:42
Actualizat: 28 03. 2019, 22:51

”Mă aștept însă de la toți actorii sociali la responsabilitate. Veți reuși să oferiți sentimentul fundamental al siguranței celor pe care îi reprezentați și să le îmbunătățiți considerabil viața doar dacă mobilizarea colectivă în perioadele de negociere pe probleme profesionale, economice și sociale nu se va face în detrimentul securității sociale a altora. Știți foarte bine că, de cele mai multe ori, cei care v-au dat cu o mână înainte de alegeri v-au luat înapoi cu două la puțină vreme după ce au venit la putere”, a avertizat Iohannis în mesajul transmis în cadrul Congresului Național al Blocului Național Sindical (BNS).

El i-a îndemnat pe sindicaliști să dea dovadă de ”responsabilitate deplină”.

”De aceea, cunoscând capacitatea formidabilă pe care o aveți de a lupta pentru a obține termeni și condiții mai bune pentru angajați, vă îndemn ca în procesul de negociere să cântăriți foarte bine pe cine aveți în față în această perioadă și să dovediți responsabilitate deplină. Avem nevoie de consens și de o abordare pe termen lung care să consolideze respectarea drepturilor sociale. Știm cu toții că este necesară o mai mare stabilitate legislativă în ceea ce privește piața muncii, o legislație coerentă care să asigure egalitatea de șanse, sprijinirea grupurilor dezavantajate și stimularea progresului individual”, a concluzionat șeful statului.

Mesajul vine în contextul în care Federația Sanitas a anunțat marți că suspendă temporar greva având în vedere adoptarea cu voturile PSD-ALDE a amendamentelor privind legea salarizării în comisiile parlamentare din Camera Deputaților. Greva din sănătate va fi reluată dacă legea ce acordă majorări în educație și sănătate – criticată de USR, PNL și Guvern – nu va fi votată luni de plenul Camerei Deputaților.