MESAJUL lui Nicolae Ciucă despre pericolul partidelor populiste şi extremiste: „În vremuri grele şi complicate, ne trebuie echilibru”

Publicat: 23 03. 2024, 13:25

Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, aflat în vizită în Republica Moldova, a vorbit, sâmbătă, despre pericolul reprezentat de partidele populiste şi extremiste. ”În vremuri grele şi complicate ne trebuie echilibru”, a afirmat Ciucă, în contextul situației prezentate. 

Reamintim că preşedintele PNL  se află, sâmbătă, în Republica Moldova, alături de prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan şi de fostul premier Theodor Stolojan. Pe agenda de lucru se află o întâlnire cu membrii şi susţinătorii PNL Moldova.

„Prea puţină lume se angajează să facă ceva, şi anume întărirea unităţilor românilor oriunde s-ar afla ei”

”Am fost de curând, săptămâna trecută, weekendul trecut, de fapt, la românii din Diaspora, din Spania şi din Franţa. Şi am fost acolo pentru că am zis că este benefic pentru ei, dar şi pentru noi, să tragem acel semnal de alarmă despre care toată lumea vorbeşte, dar prea puţină lume se angajează să facă ceva, şi anume întărirea unităţilor românilor oriunde s-ar afla ei şi conştientizarea creşterii acestei componente a populismului şi extremismului”, a declarant, sâmbătă, Nicilae Ciucă, în timpul vizitei în Republica Moldova.

Trebuie să avem curajul să ne întoarcem în istorie”

Nicolae Ciucă a afirmat că trebuie luate măsuri pentru ca cele două atitudini să nu se răspândească. Acesta s-a referit la ”promisiunile false” pe care le fac reprezentanţii acestor curente.

”Suntem aici oameni care am trecut prin viaţă, am avut fiecare experienţele noastre, profesiile noastre (…) Trebuie să începem să vorbim, să avem curajul să ne întoarcem în istorie şi să vedem ce s-a întâmplat în istorie când la putere au fost partidele extremiste, partidele populiste şi să ne asumăm această luptă împotriva populismului şi extremismului.

Există vectori şi instrumente care permit exponenţilor acestor două curente (…) să le sucească minţile oamenilor şi să-i determine să schimbe percepţia şi să creadă în promisiunile false, deşarte cum că ei pot aduce bunăstare, posperitate şi linişte. Nu este adevărat”, a mai declarat Ciucă.

 

Sursă foto: Facebook Nicolae Ciucă

 

CITIȚI ȘI:

Eduard Hellvig îl desființează pe doctorul Cătălin Cîrstoiu, candidatul Coaliției la PMB: „Nu sperie și nu deoache pe nimeni”

REACȚIA lui Nicolae Ciucă despre scandalul lui Alin Nica / ,,Decizia va fi luată luni”