Mesajul transmis de Cristela Georgescu după protestul pentru soțul său, la care au participat peste 10.000 de oameni: „Ați ales să fiți părtași sufletești la suferința unui deținut politic”
Cristela Georgescu a transmis un mesaj de mulțumire celor care au participat la manifestațiile organizate în sprijinul soțului său, Călin Georgescu. Mesajul a fost publicat în ziua în care peste 10.000 de oameni s-au adunat în Parcul Izvor din Capitală, iar ulterior mii de protestatari au pornit spre Arestul Central.
În înregistrarea publicată pe pagina sa de Facebook, aceasta le mulțumește celor care au venit din diferite zone ale țării, au parcurs sute de kilometri și au îndurat frigul, ploaia și vântul pentru a-și arăta susținerea față de fostul candidat la alegerile prezidențiale.
Cristela Georgescu, mesaj pentru susținătorii soțului său: ”Ați dăruit ceva ce nu se poate cumpăra: timpul, osteneala și prezența”
„Mă gândesc la cei care au îndurat oboseala, vorbe grele, umilințe, persecuții, priviri ostile doar ca să fie aproape de un om închis pe nedrept. La fiecare dintre voi, familia mea mare, mă gândesc cu o recunoștință pe care mi-e atât de greu să o așez în cuvinte. Sunt momente în viață în care «mulțumesc» este prea puțin pentru ceea ce simte inima”, a transmis Cristela Georgescu.
„Ați dăruit ceva ce nu se poate cumpăra: timpul, osteneala și prezența. Ați ales să fiți părtași sufletești la suferința unui deținut politic, soțul meu, Călin Georgescu”, a mai spus aceasta.
Cristela Georgescu a vorbit și despre credință și apropierea sărbătorilor religioase. Ea i-a îndemnat pe susținătorii soțului său să nu se descurajeze în fața situației actuale.
„Creștin fiind, nu ne putem permite să ne descurajăm de această nedreptate care a îmbrăcat cea mai pură formă a unei persecuții politice. Trăim o încercare dureroasă, e drept. Dar nu vă îndoiți, în toate acestea este o putere, o minte, o înțelepciune care lucrează la planul mântuirii fiecăruia și a neamului nostru românesc”, a afirmat soția lui Călin Georgescu.
La finalul mesajului, aceasta le-a transmis susținătorilor că apreciază eforturile și rugăciunile lor și le-a mulțumit pentru solidaritate.
„Eu cred în Dumnezeu care e adevăr, e dreptate, e milă și iubire și îl rog să vă răsplătească cu toată dragostea pe care ne-ați dăruit-o și să vă mângâie acolo unde vă doare, să vă întărească acolo unde ați obosit și să vă ocrotească pe fiecare împreună cu cei dragi. Vă mulțumesc cu iubire niciodată îndeajuns”, a încheiat Cristela Georgescu.