Mihai Fifor acuză campanie de dezinformare la adresa PSD: Nu înghițiți pe nemestecate minciunile opoziției

Publicat: 29 09. 2019, 11:07

„Astazi, despre fake news si dezinformare ridicate la rang de politică națională… Reproșează unii guvernării PSD că ar fi crescut datoria țării la peste 100 miliarde euro. Este o mare minciună a Opoziției! Nu e mai mult, ci e mai puțin. Și nu e mai rău, ci e mult mai bine!”, a scris Mihai Fifor, duminică pe Facebook.

Social-democratul prezintă și argumentele pentru care informațiile transmise de opoziție sunt false.

„Iată argumentele:

1. Acuzația este falsă. Valoarea datoriei guvernamentale nu a crescut cu 100 de miliarde, ci doar cu 54 miliarde și nu de euro, ci de lei.

2. Față de 2016, avem o creștere a PIB cu 266 miliarde de lei, cu mult mai mult decât datoria. În 3 ani de guvernare, am crescut PIB mai mult decât în 7 ani înainte de venirea noastră la conducerea țării!

3. Față de Guvernul Cioloș, datoria a scăzut ca pondere în PIB de la 37,3%, la 35,1%. Asta contează cel mai mult! E capacitatea țării de a returna datoria. Un bun economist nu va întreba care e valoarea datoriei, ci cât reprezintă în PIB. Noi suntem mult mai jos de 60%, pragul considerat acceptabil în UE, în condițiile în care jumătate din statele Uniunii îl depășesc.

4. Structura datoriei s-a îmbunătățit considerabil. Datoria pe termen scurt, care pune presiune pe buget, aproape s-a înjumătățit, de la aproape 20 de miliarde de lei în 2016, la puțin peste 10 miliarde de lei în prezent”, a explicat Fifor.

În concluzie, spune Mihai Fifor, „nu «înghițiți pe nemestecate» minciunile opoziției! În era fake news-ului, încercați să verificați ce vi se spune și să decideți!”.