Mihai Răzvan Ungureanu va deschide lista FC pentru europarlamentare

Publicat: 23 03. 2014, 15:14
Actualizat: 31 07. 2014, 09:26

Președintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că lista partidului pentru europarlamentare va fi depusă marți sau miercuri la BEC, alături de cele 200.000 de semnături pe care le-a strâns partidul.

Ungureanu, care este și senator, a precizat că el va ocupa primul loc pe lista partidului pentru europarlamentare, urmând ca la final să cedeze locul său.

„Deschid această listă girând numele care se vor așeza pe pozițiile următoare până la 42, sunt reprezentate toate județele țării, urmând ca la final să cedez locul unui alt membru al partidului prezent pe listă. Este o listă pe care doresc să se regăsească cele mai bune și atractive nume ale partidului nostru”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a refuzat să precizeze numele persoanei care va ocupa locul doi pe lista FC pentru europarlamentare, menționând că în momentul în care va fi depusă lista va fi aflată și componența nominală a acesteia.

De asemenea, Ungureanu a arătat, întrebat ce scor speră să obțină FC la europarlamentare, că „doi europarlamentari ar fi prea puțin”.

Ungureanu a mai spus că listele pentru europarlamentare au alături 200.000 de semnături pe care FC le-a strâns „fără ajutor exterior discret”, adică fără a apela la primarii altor partide.

„Suntem în situația de a încurca toate calculele partidelor de dreapta”, a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.