Mihai Tudose, atac la Carmen Dan: „Mincinoasă. Agresivă și Incompetentă. O reprezentare perfectă a omului lu” Dragnea”

Publicat: 22 04. 2019, 13:05

This browser does not support the video element.

Fostul premier Mihai Tudose o descrie pe Carmen Dan ca fiind „omul perfect al lu” Dragnea/ PSD” și susține că nu este demnă să fie cea în fața căreia  depun jurământul de onoare tinerele generații de polițiști. Declarațiile fostului premier vin în contextul în care șeful DGA Cătălin Ioniță a descris momentul din 2018, când s-a aflat între Carmen Dan și Mihai Tudose, spunând că a refuzat numirea la Poliție.

„Mincinoasă. Agresivă și Incompetentă. O reprezentare perfectă a omului lu” Dragnea. Ministrul de Interne… Carmen Dan !!!”, a scris pe Facebook fostul premier Mihai Tudose.

Mihai Tudose a prezentat o parte din scrisoarea deschisă a șefului DGA Cătălin Ioniță, care a apărut în presă ieri seară și care o vizează pe Carmen Dan: 
,,Sunt chestorul principal Ioniță Alexandru Cătălin, șeful structurii de combatere a corupției din Ministerul de Interne, fost șef al Poliției Române. Ținând cont de jurământul de credință depus pentru țară, mă simt obligat să aduc în atenția opiniei publice situația extrem de gravă în care se găsește Ministerul Afacerilor Interne sub conducerea actualului ministru. Pentru a clarifica de la bun început, vreau să fac referire la prezentarea mincinoasă făcută de ministru în luna ianuarie 2018 când în disputa politică cu premierul de la acea vreme, Mihai Tudose, s-a prezentat public un raport din care reiese că sunt de acord cu ocuparea funcției de Inspector General al Poliției Române. Iată, vă prezint un raport înregistrat din data de 11.01.2018 din care reiese clar faptul că nu sunt de acord cu împuternicirea mea în funcție. La acea vreme mi s-a pus în vedere să distrug acel raport, acesta fiind dovada clară că nu premierul mințea, ci ministrul de interne.”

Fostul premier, Mihai Tudose, completează declarațiile lui Cătălin Ioniță rememorând momentul din anul 2018, când a fost criticat pentru că a cerut demisia lui Carmen Dan:

„Vă aduceți aminte cum în Ianuarie 2018 am cerut demisia acestei ,,doamne” fiindcă minte și are o agendă proprie în cadrul ministerului… Atunci ,,partidu”” a luat foc, am fost făcut misogin și evident deconspirat ca fiind securist și trădător… Acum, Chestorul Ioniță recunoaște că ,,doamna” a mințit și nu numai ci și o serie de abuzuri și presiuni care nu au nicio legătură cu ceea ce trebuie să fie un ministru de interne… 
Nu cred că se mai așteaptă nimeni ca ,,doamna” Dan să-și dea demisia… Poate chiar e util să mai stea acolo. Să o vedem și să ne reamintim cum arată ,,omul perfect al lu” Dragnea/ PSD” Această mostră de jalnic caracter organizează alegerile… În fața ei depun jurământul de onoare tinerele generații de polițiști… ei stând drepți în fața unei mincinoase care, fiindcă are tricou cu PSD dat de Dady Dragnea pare intangibilă! Această ,,doamnă” este membră CSAT… Nu trebuie să-și dea ea demisia… trebuie trimiși toți acasă. Urgent! P.S. Declarația chestorului Ioniță este mult mai vastă și dezvăluie și multe alte mizerii….”, a declarat Mihai Tudose pe rețeaua socială Facebook.