Ministrul de Externe, în vizită la Chicago pentru pregătirea VIZITEI dintre Nicuşor Dan și Donald Trump. Oana Țoiu: „Posibil în prima parte din 2026”
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, va fi pe 20 septembrie la Chicago, pentru întâlniri cu comunitatea românilor din diaspora și antreprenori, și pentru a pregăti vizita între președintele Nicuşor Dan și Donald Trump, care ar putea avea loc în primul trimestru din 2026.
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a anunțat că pe 20 septembrie va fi prezentă la Chicago, în Statele Unite, pentru a participa la întâlniri cu comunitatea românilor din diaspora și cu antreprenorii locali.
„În septembrie, pe 20 septembrie, o să fiu în Chicago, unde se întâlneşte Comunitatea Românilor din Diaspora şi antreprenorii de acolo, şi le mulţumesc mult pentru invitaţie”, a declarat ministrul pentru TVR INFO.
Când ar putea avea loc întâlnirea Nicușor Dan – Donald Trump
În ceea ce privește calendarul vizitei, Oana Ţoiu a precizat că agenda cuprinde trei obiective principale: participarea României la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, întâlnirea cu comunitățile de români din New York și Chicago și pregătirea vizitei ulterioare între președintele Nicuşor Dan și președintele Donald Trump.
„Cel mai probabil o să vedem acest lucru în primul trimestru al anului 2026”, a adăugat Oana Ţoiu, confirmând astfel planurile pentru întâlnirea la nivel înalt dintre România și SUA.
Dan și Trump și-au dat mâna la summitul NATO
Donald Trump și Nicușor Dan și-au dat mâna oficial la summitul NATO de la Haga din luna iunie 2025.
„Am avut marea onoare să mă salut cu președintele Donald Trump. Parteneriatul nostru strategic are un potențial uriaș de dezvoltare. România va continua să fie un aliat puternic și de nădejde”, a spus Nicușor Dan într-o postare publicată pe X, în care a publicat și o fotografie de la întrevederea cu Trump.