Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului: Programul PNDI se va încheia în luna iunie. PLUS Vrem să acordăm vouchere turistice

Publicat: 07 05. 2012, 13:31
Actualizat: 07 05. 2012, 13:31

Ministrul desemnat pentru Dezvoltare Regională și Turism, Eduard Hellvig, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialiate cu 37 de voturi pentru, patru voturi împotrivă și o abținere.

„Programul Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii (PNDI),  în urma negocierilor cu FMI, se va închide la finalul lunii iunie. Până la sfârșitul lunii iunie proiectele aflate în derulare urmează să fie încheiate. Proiectul nu răspunde unei priorități a României de dezvoltare regională”, a declarat ministrul în fața parlamentarilor.

În privința absorbției fondurilor europene, el a precizat că procesul va fi descentralizat, controlul și monitorizarea contractelor cu fonduri europene urmând să fie făcută din teritoriu și nu de la centru. „Pentru minister vom întări capacitatea de audit”, a adăugat ministrul

El a declarat că are în vedere un Cod de legi pentru dezvoltarea regională: legea investițiilor locale, legea investițiilor strategice, legea centrelor istorice, lege care să ajute structurile de afaceri

De asemenea, a precizat că are în vedere instituirea avizului unic de autorizare a construcțiilor pe lângă autoritățile locale.

În privința turismului, prima prioritate ține de reabilitarea drumurilor care duc către stațiunile turistice.

„Trebuie să găsim un mecanism pentru a crea competitivitate în turism. Avem în vedere un program de vouchere turistice împreună cu Ministerul Muncii, vouchere pentru pensionari și pentru cei cu dizabilități. Turismul balnear este o prioritate strategică, centrele balneare trebuie să fie o prioritate a turismului de nișă”, a declarat ministrul desemnat Eduard Hellvig.

Deputatul PDL, Cristian Boureanu, a votat pentru aviz favorabil.