Mircea Diaconu își pierde mandatul de senator. CCR a decis că Senatul a încălcat Constituția atunci când l-a protejat

Publicat: 21 11. 2012, 16:00
Actualizat: 21 11. 2012, 16:00

Judecătorii Curții Constituționale au decis că liberalul Mircea Diaconu nu mai poate fi senator și trebuie să își depună mandatul, desființând astfel decizia Senatului de a nu ține cont de o sentință definitivă a instanței, care l-a declarat pe Diaconu incompatibil.

Decizia Curții trebuie publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost instituția care a sesizat CCR cu privire la faptul că o decizie definitivă a unei instanțe nu este respectată de Parlament.

„Constată existența unui conflict juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, conflict declanșat prin refuzul Senatului României de a lua act de încetarea de drept a calității de senator a domnului Mircea Diaconu, prin rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care se constată starea de incompatibilitate a acestuia”, arată CCR într-un comunicat de presă.

Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI), pentru că a deținut în același timp și mandatul de senator, și funcția de director al Teatrului Nottara, instituție de stat.

Totodată, Mircea Diaconu este cercetat penal conflict de interese, pentru că, din postura de director al Teatrului Nottara, a angajat-o și a încheiat mai multe contracte cu soția sa, actrița și regizoarea Diana Lupescu.