Momentul despărțirii de mandat la Timișoara: Primarul Fritz și-a pus eșarfa tricoloră și a cântat imnul României, acompaniindu-se la pian
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și-a pus eșarfa tricoloră la gât, s-a așezat la pian și a cântat „Deșteaptă-te, române”, la finalul evenimentului „Timișoara. Revoluția continuă”. Timișorenii prezenți în sală l-au aplaudat, iar la final s-au ridicat în picioare și au scandat „Timișoara! Timișoara!”.
Momentul a avut loc cu doar câteva zile înainte de încheierea mandatului lui Dominic Fritz. Primarul a vorbit despre tristețea despărțirii de funcția pe care a ocupat-o și a susținut că mandatul său este întrerupt de o majoritate politică pe care a catalogat-o drept „toxică pentru România”.
Fritz: „Nu este o zi normală”
„Sigur că există şi tristeţe astăzi. Nu este o zi normală. Mulţi mi-aţi spus că sunteţi revoltaţi pentru că mandatul pe care voi, timişorenii, mi l-aţi dat în 2020 şi în 2024 nu se termină pentru că timişorenii s-ar fi răzgândit. Se termină pentru că o majoritate politică toxică pentru România a decis să întrerupă, brutal şi neconstituţional, indiferent ce spun ăştia cinci de la CCR, ceea ce oamenii au început prin vot.
Şi de aceea evident că nu-mi este indiferent că mandatul meu se termină în felul acesta. Simt o nedreptate uriaşă făcută în primul rând, nu mie, ci în primul rând timişorenilor mei, pentru că ei au votat”, a declarat Dominic Fritz, duminică, în cadrul evenimentului „Timişoara. Revoluţia continuă”.
Edilul a afirmat că, în opinia sa, pericolul pentru vechiul sistem politic este reprezentat de existența unei alternative politice reale, despre care susține că a demonstrat că lucrurile se pot schimba.
Fritz, atac la adversarii politici
Dominic Fritz a lansat și o serie de acuzații la adresa adversarilor politici, despre care spune că încearcă să construiască o anumită imagine despre USR și reprezentanții săi.
„Ei pot spune despre noi că suntem o pestă, că suntem trădători, că avem nume prea străine, că suntem prea încăpăţănaţi, prea altfel, că nu ţinem furculiţa cum trebuie.
Pot să facă astea, chiar în timp ce îşi pregătesc vile de refugiu de milioane în Italia, în timp ce merg la cine cu doamne americane cu bani, complotând împotriva României. Pot să facă toate astea. Pot să construiască orice poveste vor despre noi. Şi pot băga milioane de bani publici în minciunile propagate de televiziunile lor”, a afirmat primarul Timişoarei.
„Dacă cineva crede că USR se va da bătut”
Fritz a transmis că încheierea mandatului său de primar nu înseamnă și retragerea din viața politică și a susținut că USR va continua lupta politică.
„Dacă cineva şi-a imaginat că scoţându-mă pe mine din Primăria Timişoara mă scoate din luptă, atunci nu a înţeles nimic despre mine. Şi dacă cineva crede că USR se va da bătut, atunci se înşeală amarnic.
Iar dacă cineva crede că Timişoara se va lăsa călcată în picioare, atunci nu cunoaşte acest oraş care a fost ocupat şi umilit şi rănit de multe ori, dar de fiecare dată a revenit cu forţă şi cu determinare şi un spirit de neclintit”, a mai transmis Dominic Fritz.