Moțiunea depusă de USR împotriva ministrului Virgil Popescu a fost respinsă / Au fost 85 de voturi „pentru” și 191 „împotrivă”

Publicat: 07 09. 2022, 11:48
Actualizat: 07 09. 2022, 12:04
Sursa foto: Mediafax Foto

Plenul Camerei Deputaţilor și-a exprimat, miercuri, votul în legătură cu moţiunea simplă iniţiată de 54 parlamentari USR şi neafiliaţi, împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, pe care îl acuză de situaţia creşterii preţurilor din energie din România.

În urma centralizării votului, moțiunea depusă de USR împotriva lui Virgil Popescu a fost respinsă.

Au fost 85 de voturi pentru și 191 împotrivă.

Grupul Uniunii Salvaţi România (USR) a depus, pe 1 septembrie, în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, chiar în ziua în care în Guvern se discuta, pentru a fi aprobată, o nouă ordonanță de urgență cu privire la măsurile statului în cazul creșterii facturilor.

„În conformitate cu articolul 112 din Constituţia României şi cu 189 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintez moţiunea: „România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetenţa lui Virgil Popescu”, a anunţat atunci liderul grupului, Ionuţ Moşteanu.

Plenul Camerei Deputaţilor a debzătut, marţi, moţiunea simplă iniţiată de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, iar votul a fost programat pentru miercuri.

Virgil Popescu: „Factura mea e de 120 de lei la 140 KWh. Vreau să văd și factura domnului Drulă. Induceți panica”

În timpul dezbaterilor de marți, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a acuzat USR, partidul care a inițiat moțiunea simplă împotriva sa, de „subminarea sectorului energetic românesc”.

Despre moțiune, acesta a spus că a fost făcută „exact cum pregăteşti un ghiveci românesc cu legume, câte ceva pentru fiecare, câteva mesaje”.

Ministrul spune că „USR sperie românii cu facturile de la gaze și curent” și i-a îndemnat pe liderii săi și pe alții din Opoziție să-și arate facturile.

„În timp ce la București USR mimează grija față de sectorul energetic românesc, la Strasbourg, săptămâna viitoare vor fi supuse la vot Directiva RED 3 regenerabile împreună cu două amendamente nefavorabile energiei hidro din România, iar cel mai activ susținător al acestora este Nicolae Ștefănuță.

Atât de dramatică este situația, încât am primit mesaje din partea reprezentanților în Parlamentul European al unei alte țări aliate, pentru a ne asigura că interesele meschine ale USR nu pun în pericol întreaga arhitectură energetică europeană. Deci, la Bruxelles aleșii pe listele USR sabotează pe față România! Haideți să vedem ce fac și în România. (…)

USR, vă acuz de subminarea sectorului energetic românesc și vă cer să luați măsuri împotriva dlui Ștefănuță și a tuturor europarlamentarilor USR care se opun energiei hidro în România și Europa! Totul trebuie să aibă o limită! Nu poți, din dragoste pentru propria imagine, să arunci în aer o țară întreagă. Așa ați făcut tot timpul, stimați useriști, și pentru asta vă va judeca o țară întreagă, inclusiv cei care v-au votat.

Despre moţiune pot să vă spun că a fost făcută exact cum pregăteşti un ghiveci românesc cu legume, câte ceva pentru fiecare, câteva mesaje, (…) totul condimentat cu minciuni, exagerări şi o aromă inconfundabilă de panică. Nu ştiu cine anume a redactat acest document numit moţiune, dar pot să vă spun că este un om de un cinism ieşit din comun”, a afirmat Popescu, la dezbaterea moţiunii simple iniţiate de USR.