Moțiunea împotriva lui Toader a fost AMÂNATĂ

Publicat: 08 04. 2019, 13:49

Dezbaterea și votul asupora moțiunii simple la adresa ministrul Justiției, Tudorel Toader, trebuia să aibă loc în plenul Senatului, luni, începând cu ora 16.00, însă deoarece mai mulți senatori sunt plecați în deplasări externe, exista posibilitatea să nu existe cvorum pentru ședință, potrivit unor surse politice. Prin urmare, liderii grupurilor din Senat au stabilit amânarea moțiunii pentru miercuri, 10 aprilie.

Sursele citate au adăugat că nici Tudorel Toader nu ar fi putut să participe la dezbaterea moțiunii simple în plenul de luni al Senatului.

Senatorii trebuiau să dezbată și să voteaze luni moțiunea simplă „Justiția, victimă sigură în mâinile lui Tudorel Toader”, depusă de PNL și USR la două săptămâni după ce deputații au respins un demers similar al Opoziției la adresa ministrului Justiției.

Liberalii arată în textul moțiunii depuse miercuri Senat că „imixtiunea în înfăptuirea justiției” se realizează doar prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești.

„Greșeala este omenească, dar a persista în greșeală este diabolic. Iată de ce grupul parlamentar al PNL vă solicită încetarea de urgență a imixtiunii în înfăptuirea justiției, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, republicată, se realizează doar prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești”, potrivit moțiunii.

Ei îl mai acuză pe ministrul Justiției că ministerul său nu a soluționat problema supraaglomerăriii din penitenciare.

Camera Deputaților a respins, pe 20 martie, moțiunea simplă prin care partidele de Opoziție cereau abrogarea OUG 7 privind modificarea legilor justiției și demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, cu 126 de voturi „pentru”, 148 „împotrivă” și două abțineri.

Moțiunea simplă prin care partidele de Opoziție cereau demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, a fost dezbătută pe 5 martie, în aceeași zi în care Guvernul a adoptat proiectul pentru modificarea OUG 7 pe legile justiției, în ciuda avizului consultativ negativ al CSM.