Motreanu: Ori deputații merg în gazdă, ori reducem sumele forfetare

Publicat: 12 12. 2012, 19:24
Actualizat: 17 03. 2017, 10:36
Chestorul Camerei, Dan Motreanu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că există două soluții pentru încadrarea în bugetul pe 2013: fie economisirea prin renunțarea la cazarea la hotel și îndreptarea deputaților către gazde, fie reducerea sumelor forfetare de care beneficiază deputații.

Chestorul Camerei, Dan Motreanu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că există două soluții pentru încadrarea în bugetul pe 2013: fie economisirea prin renunțarea la cazarea la hotel și îndreptarea deputaților către gazde, fie reducerea sumelor forfetare de care beneficiază deputații.

Motreanu a precizat că, din punctul său de vedere, s-ar putea economisi circa 4.000 de lei pentru fiecare deputat pe lună dacă aceștia nu vor mai beneficia de cei 7.800 de lei pentru cazarea la hotel, ci doar de suma de 3500 de lei care se acordă acum pentru achitarea contravalorii gazdei.

El a explicat că, în condițiile în care în legislatura viitoare vor fi cu 88 de depitați în plus, efortul bugetar acordat cazării acestora la gazdă și nu la hotel ar scădea considerabil.

Motreanu a mai spus că în acest moment circa 170 de deputați beneficiază de cazare la hotel, suma plătită pentru fiecare dintre aceștia fiind de 7.800 de lei lunar.

El a arătat că s-ar face o economie de circa 150.000 de Euro lunar dacă aceștia nu ar mai sta la hotel, ci în gazdă.

Cealaltă soluție prezentată de Motreanu este reducerea sumei forfetare pentru fiecare deputat de la 1,5 din indemnizație la 1,2-1,3 din indemnizație, ceea ce ar conduce la o scădere a efortului bugetar.

Motreanu a precizat că aceste două soluții sunt optime pentru încadrarea în bugetul pentru anul 2013 și a arătta că le va prezenta Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Președintele PSD Victor Ponta a declarat, marți, în prima ședință BPN al PSD de după alegeri, la care a avut și presa acces, că nu vor fi dați mai mulți bani pentru bugetul Parlamentului anul viitor doar pentru că sunt mai mulți parlamentari, el îndemnând la tăierea salariilor și a sumelor forfetare

„Toți parlamentarii noștri trebuie să știe și vă spun de pe acum, pentru domnul Zgonea, domnul Ilie Sârbu, să anunțați secretarii generali ai celor două Camere – anul viitor bugetul este identic cu cel din 2012. Nu-l mărim pentru că avem mai mulți parlamentari, pentru că lumea nu ar înțelege acest lucru și ar fi absolut incorect”, a spus Ponta.