Nicolae Ciucă: Electoratul PNL nu e bine mersi cu PIEDONE / În ce scenariu s-ar întoarce PNL la un CANDIDAT PROPRIU

Publicat: 18 04. 2024, 22:58
Actualizat: 18 04. 2024, 23:00

This browser does not support the video element.

Președintele PNL Nicolae Ciucă exclude susținerea pentru Cristian Popescu Piedone, în scenariul retragerii din cursă a medicului Cătălin Cîrstoiu. 

Electoratul lucru nu este (bine mersi cu Piedone), a spus Ciucă, la Digi24, răspunzând unui comentariu referitor la afirmațiile lui Marcel Ciolacu din interiorul Coaliției.

Întrebat care este următorul pas în cazul în care Cătălin Cîrstoiu renunță sau este retras din cursă, liderul liberal afirmă că există și planul B și planul C, fără a oferi detalii. Însă, Ciucă transmite că este posibilă varianta revenirii la candidatul propriu, într-o situație de „extremă urgență”.

Avem varianta, avem planul B, avem planul C. Oricât de mult aș dori eu acuma să devoalez un plan, nu o fac, dar dacă va fi nevoie Partidul Național Liberal într-o situație de extrem urgență, ca să folosesc această sintagmă, va avea propriul candidat. Nu este o problemă, avem resursa umană să identificăm acel candidat care va candida din partea Partidului Național Liberal. Repet, extremă urgență.

Și varianta unui nou candidat comun rămâne în picioare, daca va fi identificată persoana potrivită. Ciucă remarcă râzând „resursa inepuizabilă” a PSD.

Dacă identificăm un candidat comun din afara celor două partide, e posibil să luăm o decizie în acest sens. După declarațiile de azi, ați văzut și dumneavoastră resurse inepuizabilă (n.r. la PSD). După ce vorbesc cu executivul partidului, cu Biroul Politic Național, luăm o decizie și desenăm un candidat, mai spune Ciucă.

CITEȘTE ȘI: